articol de Ana Dumbara
De multi ani voiam sa ajung in Veliko Tarnovo si intuitia mea nu m-a inselat. E pitoresc, plin de sarm si linistit, chiar daca bulgarii invadasera statiunile cu ocazia Zilei Nationale din 3 martie, cand s-au eliberat din Imperiul Otoman in 1878 prin semnarea tratatului de la San Stefano ce a pus capat razboiului ruso-turc.
Am inceput vizita orasului cu un tur gastronomic de cateva ore: mancare si rakia (tuica vecinilor bulgari) la Clubul Arhitectilor cu panorama orasului inclusa in meniu, am continuat cu prajituri imense la 2 euro de la cofetaria Stratilat (strada Rakovski, nr 11) si am incheiat cu o cafea la nisip la Shekerdzhiynitsa ( Шекерджийница in chirilica, o veche denumire pentru magazinele cu dulciuri), pe Strada Kapitan Georgi Mamarchev, nr 13.
Shekerdzhiynitsa este un loc cu energie faina. Si nu doar pentru ca servesc cafea la nisip delicioasa, in care garantez eu ca nici o pisica nu si-a facut nevoile, Veliko fiind un oras al pisicilor tolanite la soare.
Shekerdzhiynitsa este cat o sufragerie cu decor minimalist, lazi de zestre in loc de canapele si opait pe perete. Afara, poti sta la doua masute de-o schioapa, sprijinit de peretele de piatra si observand in tihna turistii trecand pe una dintre principalele artere din Veliko Tarnovo.
Hotnitsa – canionul si cascada de turcoaz la 20 km de Veliko Tarnovo
M-am bucurat sa descopar aceasta oaza verde impreuna cu un bun prieten ce vine in Bulgaria de peste 8 ani si care nu fusese inca la aceasta cascada.
Acest loc ce ofera o multitudine de activitati: picnic pe pajistea de la baza cascadei Kaya Bunar, un canion de 2 km cu podete din lemn si scarite – ca un mic Plitvitce al Bulgariei.
Incercam sa-mi imaginez cat de minunat ar fi acest canion in lunile de vara, cand natura ar fi in floare, pentru ca este plin de vegetatie, copaci cu trunchiuri imbracate in iedera si arbusti de liliac.
Odata ajunsi in satul Hotnitsa, urmati placutele in chirilica (cu scris verde) care indica drumul Eco-trail pana la cascada. In unele zone rurale ar prinde bine sa stii cateva caractere chirilice, altfel riscati sa va uitati precum mata in calendar.
Pestera Devetashka, ochii catre cer
Aflata la 75 de km de Veliko Tarnovo, clar nu trebuie ratata daca ai mai mult de o zi la dispozitie. Bolta de la intrare e inalta de 30 m, tavanului ajungand pana la 100 de m in zonele cele mai inalte. Plus vreo 5 gauri cat casa in tavan. Ce mai, pestera asta e unul dintre cele mai impresionante lucruri facute de mama natura pe care eu le-am vazut.
A fost ocupata inca din Paleolitic si in al Doilea Razboi Mondial a fost utilizata ca depozit de hrana.
Pestera nu poate fi vizitata in totalitate deoarece este casa a 35.000 de lilieci din 4 specii diferite, faimoasa pe plan international pentru ca aici s-a filmat The Expendables 2 (cu Sylvester Stallone si alti duri).
Totusi, pestera nu e un loc turistic – si aici fac comparatie cu destinatiile similare de la noi, unde pe langa fiecare pestera mai cunoscuta misuna micul comerciant cu branzeturi, carnaturi si brizbrizuri asezate pe mai multe tarabe.
Aceasta zona din Bulgaria este un loc perfect pentru condus si contemplat. Pot trece sferturi de ora fara sa vezi o alta masina pe drumuri. Satele sunt mai rasfirate in comparatie cu zonele noastre de deal si campie, din Romania. In plus, Bulgaria cu cei doar 7 milioane de locuitori ai sai iti dau cateodata senzatia ca esti Regele Verii si ai soseaua ta.
Drum bun! Go and explore!