Turnul Galata (Galata Kulesi) este unul dintre cele mai bune locuri unde poti descoperi privelistea si maretia orasului Istanbul, turnul dezvaluind turistilor o panorama surprinzatoare de la Cornul de Aur pana la stramtoarea Bosfor.
Turnul Galata domina cartierul Beyoglu inca din anul 1348 cand a fost construit de o colonie de genovezi, facand parte dintr-o mai vasta linie fortificata compusa din 24 astfel de turnuri pentru a se asigura apararea orasului impotriva atacurilor dinspre stramtoarea Bosfor.
Întrucât Turnul farului era deja istorie la sosirea genovezilor, aceştia au construit un nou turn, cunoscut ca Turnul lui Cristos, în cel mai înalt punct al zidurilor din jurul Galatei, pe care le-au ridicat pentru sistematizarea zonei. Zidurile aveau 3 km lungime şi 2 m grosime.
Mari comercianţi, genovezii, care întreţineau legături economice cu statele europene, au acordat o importanţă deosebită zonei Galata, cu deschidere spre Cornul de Aur şi Marea Marmara, locuri în care funcţionau două dintre cele mai importante porturi ale oraşului.
Dupa ce in anul 1453 otomanii au cucerit orasul Istanbul, Turnul Galata a fost transformat in inchisoare si hambar naval, iar ulterior prin secolul 19 a servit ca punct de observatie pentru desele incendii ce aveau loc in oras, deoarece majoritatea caselor erau construite din lemn. De-a lungul timpului turnul a cunoscut mai multe etape de reparatii si consolidari.
Turnul Galata are 9 etaje, ultimele doua fiind transformate intr-o cafeanea si restaurant, unde turistii pot asista seara la diverse spectacole cu muzica si dansuri traditionale turcesti..
Pentru a urca in turn turistii au la dispozitie doua lifturi care urca pana la etajul 7 al turnului, iar de acolo vor urca pe jos cele cateva trepte pentru a ajunge pe balconul turnului.
La etajul 7 al turnului, la coborarea din lift, turistii pot citi legenda lui Icar in varianta turceasca, conform careia un anume Hezarfen Ahmet Çelebi, a zburat in anul 1348, cu aripi confectionate de el din turnul Galata deasupra Bosforului pana la Üsküdar (in partea asiatica a orasului – aproximativ 3 km). Legenda mai spune ca sultanul Murad al IV-lea impresionat si speriat de isprava “aviatorului” l-a exilat in Algeria.
Etajul al VIII-lea este prevăzut cu o imensă fereastră arcuită, în timp ce ultimul etaj, care în prezent găzduieşte un restaurant şi un club de noapte, are ferestre de dimensiuni mai reduse, îmbrăcate în arcade.
De la 51,65 m înălţime, vizitatorilor li se dezvăluie privirii: Insulele Prinţilor din Marea Marmara, oraşul şi Cornul de Aur.

Turnul Galata, Istanbul – Turcia
Afectat de incendiul care a devastat Galata în 1832, turnul a fost restaurat sub domnia sultanului Mahmud al II-lea (1808-1839). Turnul Galata, al cărui nume se datorează zonei istorice din Istanbul, în care este situat, şi-a dobândit aspectul actual în urma restaurării din 1967.
Dimensiunile structurii ridicate de genovezi se păstrează până astăzi. Turnul se situează la 35 m deasupra nivelului mării, la 425 m distanţă de ţărmul Cornului de Aur. Înălţimea de la sol până în vârful turlei conice a turnului este de 62,59 m, iar înălţimea finală ajunge la 69,90 m.
Întrarea în clădire se face pe latura de nord, prin intermediul unei scări din marmură, construită în timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea. Fereastra de deasupra uşii intrării era folosită de soldaţi, în timpul gărzilor, pentru supravegherea intrării în clădire.
Diametrul exterior al Turnului Galata, la baza clădirii, este de 16,45 m, iar diametrul interior atinge 8,95 m. Grosimea la baza zidurilor este de 3,75 m, dar scade pe măsură ce se înaintează spre partea superioară a clădirii.
Informatii utile despre turnul Galata:
Orar: Turnul Galata este deschis vizitatorilor in fiecare zi intre orele 09:00 – 20:00
Adresa:
Piata Galata (Galata Meydanı), Şişhane.
Accesul la baza turnului este posibil fie dinspre podul Galata, urcând scările Kamondo, fie dinspre Istiklal Cadesi.
Transport: Metrou – statia Karakoy
Telefon: +90.212.293.81.80
Website: http://www.galatatower.net
Preturi: Taxa de intrare este de 5 lire turcesti pentru vizitatorii locali si 10 lire turcesti pentru straini (6€/persoana).
În jurul turnului, care atrage zilnic mii de vizitatori în drum spre Istiklal Cadesi, strada cea mai aglomerată din Istanbul, sau spre zona veche a oraşului, sunt deschise câteva magazine, mici cafenele şi restaurante.
Te-ar putea interesa si: