Hram: ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni”
Adresa: Horezu, sat Romanii de Sus, jud. Vâlcea,
Acces: Rutier: DN67 Rm. Vâlcea – Târgu-Jiu – 45 km vest. Gară: Rm. Vâlcea
Rute:
a. Craiova – Mănăstirea Hurezi:
– pe DN64: Craiova – Drăgăşani – Rm. Vâlcea (DN67) – Tomşani – Horezu (DL) ramificaţie la dreapta – Romanii de Sus – Mănăstirea Hurezi – 152 km;
– pe DN65C: Craiova – Horezu (DN67) ramificaţie la stânga – Romanii de Sus – Mănăstirea Hurezi –117 km;
b. Sibiu – Mănăstirea Hurezi: – pe DN7: Sibiu – Rm. Vâlcea (DN67) – Tomşani – Horezu (DL) ramificaţie la dreapta – Romanii de Sus – Mănăstirea Hurezi – 145 km;
c. Bucureşti – Mănăstirea Hurezi: – pe A1: Bucureşti – Piteşti (DN7) – Rm. Vâlcea (DN67) – Tomşani – Horezu (DL) ramificaţie la dreapta – Romanii de Sus – Mănăstirea Hurezi – 223 km;
Tel./Fax.: 0250.860071; 0745.918086
Cazare: – 35 de locuri
Printre mănăstirile monumente istorice, care împodobesc pământul românesc, Mănăstirea Hurezi este considerată, împreună cu schiturile sale, ca fiind cel mai reprezentativ complex de arhitectură, definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”.
Sfânta Mânăstire Hurezi se află aşezată într-o zonă deosebit de pitorească, încărcată de istorie şi spiritualitate, în partea de nord a judeţului Vâlcea, pe drumul naţional DN 67 Rm.Vâlcea-Târgu Jiu, la poalele munţilor Căpăţânii, străjuită de codrii, într-un loc plin de farmec şi singurătate, a cărui linişte o tulbură doar cântecul huhurezilor, acele păsări de noapte care au dat, probabil, numele acestor locuri şi al mănăstirii.
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnitorul Ţării Româneşti la începutul sec. al XVIII-lea, văzând nestatornicia vremurilor, indată după primirea sceptrului Ţării, cum glăsuieşte hrisovul de întemeiere al mănăstirii „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie şi am început a zidi mănăstire”.
Charles Diehl, cunoscătorul de artă bizantină, o considera „Le plus beau de toute Roumanie” (cea mai frumoasă din Romania).
Sfânta Mănăstire Hurezi, importantă şi valoroasă aşezare monahală, reprezintă cel mai vast ansamblu de arhitectura medievală păstrat în Ţara Românească. El cuprinde mănăstirea propriu-zisă, biserica bolniţei, ctitorită de doamna Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu, ridicată la 1696 şi zugrăvită de Preda Nicolae şi Ianache; Schitul Sfinţilor Apostoli, la circa 50 de metri spre nord, ctitorit de marele stareţ Ioan Arhimandritul în 1698 şi zugrăvită de Iosif şi Ioan în 1700, şi Schitul Sfântul Ştefan, după numele fiului celui mare al domnitorului, la 1703 şi zugrăvit de Ianache, Istrate şi Harinte.
Domnitorul a încredinţat supravegherea acestor mari şi valoroase lucrări rudei sale Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, căruia, decedând în 1691, i-a urmat Cernică Ştirbei, fost mare armaş. Lucrările începute în 1690 s-au terminat în 1697. Dintre meşteri menţionăm pe Manea vătaful zidarilor, Istrate lemnarul şi Vucasin Caragea, pietrarul, toţi pictaţi pe perete, în pridvorul bisericii mari.
Mănăstirea Hurezi are doua incinte. In cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămidă, se află prima poartă de incintă şi o clădire cu etaj în dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, având parter şi etaj. Latura de răsărit se incheie cu un zid înalt, ca la multe mănăstiri cu incintă.
La mijlocul acestei incinte se află biserica mare, impunător monument, lung de 32 de metri şi înalt de 14 metri. Ea este o interpretare mai simplificată a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Are plan treflat şi împărţire clasică, altar, naos, pronaos şi pridvor.
Pe lângă iconografia religioasă, întâlnim şi compoziţii cu caracter laic, cum e istoria ilustrată a vieţii împăratului Constantin cel Mare, cu o anumită semnificaţie pentru vremea aceea, biruinţa Crucii asupra semilunii.
De subliniat este amplul tablou votiv din pronaos, veritabilă galerie de portrete de mare valoare artistică, înfăţişând pe Constantin Brâncoveanu cu familia sa, în care se distinge chipul doamnei Maria, de asemenea pe înaintaşii săi direcţi şi rudele din neamul Basarabilor şi Cantacuzinilor. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanului şi neamului. Pictura a fost restaurată între anii 2001-2005 de către pictoriţa Teodora Ianculescu.
În interiorul bisericii, pe lângă inestimabilul iconostas sculptat în lemn se află scaunul domnesc frumos sculptat, de asemenea în lemn de tei, purtând stema Cantacuzinilor, strănile şi un bogat policandru din vremea ctitorului, bogat tezaur iconografic, restaurat între anii 2002-2005.
Pronaosul aminteste de rostul bisericii de a fi necropola familiei domnitorului. Mormântul din marmură cu o placă sculptată artistic, pregătit pentru ctitorul voievod, care îi aşteaptă rămăşitele pământeşti de mai bine de doua secole şi jumătate, este mărturia cea mai grăitoare. Tot aici se află, pe lângă alte morminte, şi al vrednicului egumen, Ioan arhimandritul, care a ostenit aici şi la alte multe ctitorii brâncoveneşti.
Intrarea principală în incinta centrală se face prin latura de miazazi, pe sub bolta largă care la vreme de bejenii se închidea cu o mare poartă de lemn ferecată cu fier, existentă şi astăzi, în forma originală. Deasupra intrării se înalţă turnul clopotniţei, care adăposteşte patru clopote mari, între 300 şi 1000 kg, cu sunete armonioase, trei purtând în inscripţie numele voievodului.
Paraclisul, situat la mijlocul laturii de apus a incintei drept în faţa bisericii, ridicat la 1697, este unul din cele mai gingaşe monumente din această epocă. Planul lui constă dintr-un naos pătrat, dominat de turla octogonală admirabil proporţionată, cu opt ferestre, acum singurul izvor de lumină al zilei, dintr-un altar semicircular. Pictura este în frescă, lucrarea zugravilor Preda şi Marin, meşteri din aceeaşi şcoală brâncovenească, păstrată în condiţii optime. Din tema iconografică nu lipsesc Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena şi bogata familie a Brâncoveanului. Tâmpla din lemn este fin sculptată şi decorată cu aur şi culori, aproape tot aşa de vii, cum a fost iniţial.
Sub paraclis, la parter, se află trapeza, sala de mese a mănăstirii frumos boltită printr-o calotă sferică, sprijinită pe arcuri joase şi puternice. Pictura în frescă, executată între anii 1705-1706, este o desfătare spirituală şi se păstrează în condiţii excelente.
Una dintre podoabele arhitecturale, care dă mănăstirii Hurezi un aer de sărbătoare şi încântă privirea vizitatorilor, e foişorul vrednicului egumen şi iubitor de artă Dionisie Bălăcescu, ridicat între anii 1725-1753, opera pietrarului Iosif.
Din bogata zestre a bibliotecii adunată acolo de ctitor şi de cărturarii vieţuitori, învăţatul Gr. A. Tocilescu a găsit şi ridicat în 1885, pentru Muzeul Naţional, 38 de manuscrise şi 393 de cărţi tipărite în diferite limbi. Tot aici s-au păstrat vestitele calendare ale lui Brâncoveanu din anii 1693, 1695, 1701, şi 1703, precum şi un frumos pomelnic. La schitul Sfântul Ioan a activat şi o şcoală de copişti de manuscrise.
Hurezul a avut obşte de monahi până în 1872 când a devenit de călugăriţe, care îngrijesc cu sârg şi cu aleasă pricepere atât pravila monahală cât şi monumentul devenit
astăzi unul dintre cele mai exemplare complexe de arhitectură şi artă caracteristice pentru epoca de tranziţie de la medieval la modern în cultura românească.
Hurezi înfăţişează treapta înaltă de creaţie a genului românesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Vizitatorul din ţară sau de peste hotare află la Hurezi galeria unică a unor străluciţi oameni cu larg orizont politic şi cărturari de la Şerban Voievod şi Constantin Cantacuzino Stolnicul, până la Constantin Brâncoveanu şi învăţaţii lui fii, opriţi în manifestarea lor creatoare de tragica moarte din 1714. Frumuseţii arhitecturii şi picturii se adaugă dovezile unui puternic centru de cultură, care a adăpostit un scriptoriu celebru, producător de iscusite traduceri, superbe manuscrise şi o bogată bibliotecă umanistă, unică în Europa de sud-est la începutul secolului al XVIII-lea.
Prin toate aceste mărturii istorice şi frumuseţi artistice, Mănăstirea Hurezi este una dintre cele mai convingătoare opere ale creaţiei spirituale multiseculare, pe care marele istoric Nicole Iorga a numit-o printr-o fericită formulare – în lucrarea ”Bizanţ după Bizanţ” – continuatoare a civilizaţiei române, ai cărei moştenitori în Europa de Răsărit sunt românii.
Din anul 1993 Mănăstirea Hurezi este inclusă în Patrimoniul UNESCO.
În Mănăstire se pot organiza conferinţe bisericeşti, expoziţii de pictură, simpozionale şi alte evenimente cultural-religioase.
