In Croatia putem intra doar cu buletinul de ani buni, iar aderarea la UE (la 1 iulie 2013) incurajeaza şi mai mult turismul în acest stat cu ieşire la Marea Adriatica.
Mai jos, prezentăm câteva dintre cele mai frumoase si populare atractii turistice din Croaţia, una dintre cele mai populare destinatii turistice din lume, unde turismul contribuie cu 20% la PIB-ul ţării. Anual Croatia atrage peste 10 milioane de turişti, dintre care numeroşi germani şi austrieci (călători care cheltuie foarte mult în timpul vacanţelor), dar şi sloveni şi cehi.
Opatija - statiunea-regina a litoralului croat
Situată în apropierea portului Rijeka, la adăpostul munţilor Učka, Opatija este înconjurată de superbe păduri de laur fiind o destinatie turistica estivala, dar si pentru toata perioada anului. Costa maritimă este stâncoasă şi pitorească, iar iarna distracţia se mută în micile staţiuni de sezon din apropiere. Poate fi vizitată aici o superbă abaţie benedectină de secol XIV (în limba croată, opatija înseamnă chiar abaţie). O altă clădire superbă este Villa Angiolina, ridicată în 1844 şi transformată acum în muzeu.
În parcul Angiolina pot fi admirate plante aduse din întreaga lume. Parcul este protejat din anul 1968. Oraşul propune şi o superbă zonă de promenadă, lungă de 12 kilometri, de-a lungul ţărmului.
Rovinj
Rovinj
Este un oraş pescăresc şi una dintre cele mai frumoase aşezări din Croaţia. În jurul oraşului se află o superbă pădure, iar în el poate fi vizitat un acvariu, care prezintă fauna şi flora Adriaticii. Fondat în 1891, este unul dintre cele mai vechi acvarii de acest tip din lume. Vara, acvariul poate fi vizitat între 9 dimineaţa şi 9 seara. Aeroportul din oraşul Pula se află la doar 30 de kilometri de Rovinj.
Cele mai populare clădiri sunt Mănăstirea Franciscană şi Biserica „Sfânta Eufemia”, ambele datând de la începutul secolului al XVIII-lea.
Lacurile Plitvice
Este un sistem de 16 lacuri, iar zona este înconjurată de păduri. Lacurile Plitvice sunt faimoase pentru varietatea lor de culori – de la turcoaz şi verde la albastru şi gri. Zona a fost declarată parc naţional încă din 1949.
Dubrovnik
Dubrovnik este cel mai vizitat oraş croat şi nu întâmplător a fost numit „Perla Adriaticii”. În Evul Mediu, Dubrovnik era singurul oras care rivaliza cu Veneţia, astfel încât a cunoscut o fabuloasă dezvoltare în secolele XV şi XVI. Dubrovnik încă poartă superba moştenire a acelor vremuri, dar are parte şi de spaţii moderne de agrement.
Insula Mljet
Una dintre cele mai mari insule din largul coastei croate, Mljet este acoperită în mare parte de păduri, fiind o fabuloasă destinaţie pentru cei care vor să se bucure de linişte şi natură. Pe insulă se află două lacuri sărate, Velika Jezero şi Malo Jezero. În mijlocul primului se află o insuliţă pe care se află o superbă mănăstire a călugărilor franciscani.