Tipologia turistului român se schimba încet-încet si acest lucru ni s-a intamplat si noua in ultima perioada, mai ales in acest an care se incheie peste cateva zile. Din ce în ce mai mulţi conationali renunţă la spiritul conservator şi doresc să experimenteze destinaţii noi, staţiuni noi, eventual hoteluri noi. De la statiunile estivale de pe litoral, romanii se indrapta catre plajele din Grecia, Turcia sau chiar Spania, Italia sau destinatii exotice mai indepartate.
Prima vacanta in afara tarii a fost pentru noi prin anul 2005 – Paralia Katerini, o vacanta de 7 zile cu autocarul care la vremea aceea ni s-a parut mai cea mai ce vacanta de pana atunci. Asadar Grecia a fost pentru noi dragostea la prima vedere, vacantele in vechea Elada devenind must-have-ul concediilor noastre vreme de mai bine de 10 ani.
Vacantele noastre din 2017
Asa cum va spuneam, 2017 a insemnat si pentru noi ca turisti, o schimbare a optiunilor de vacanta, doi fiind factorii fundamentali care au contribuit la aceasta: cresterea veniturilor familiale si preturile tot mai mici la biletele de avion din Romania catre numeroase destinatii europene.
In 2017 am dat vacantele cu autoturismul propriu pe care le organizam de regula impreuna cu prietenii in Grecia, pe sejururi mai scumpe, cu avionul, destinatia anului fiind Spania.
Anul 2017 a fost un an plin de evenimente, de vacante si calatorii, probabil cel mai boogat si mai fructuos de pana acum.
Am inceput anul cu Valea Prahovei, apoi am continuat cu vacanta de Paste in Valencia, concediul in Marbella, in septembrie in Barcelona, incheind anul cu o mini-vacanta in decembrie in Cala Millor in Mallorca. Pot spune, fara a gresi, ca a fost anul Spaniei, in ultimele 12 – 13 luni vizitand Spania de nu mai putin de 5 ori:
Au fost nu mai putin de 16 calatorii cu avionul, insumand peste 28 de ore de zbor si 29.800 km. Daca a fost scump? Cu siguranta nu! Deoarece in ultima perioada companiile aeriene low cost indeosebi WizzAir si Ryanair au lansa numeroase oferte de bilete de avion ieftine din Romania catre majoritatea destinatiilor europene.
Dar sa le luam pe rand:
Vacanta de iarna in Poiana Brasov
I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Vacanta de Paste la Valencia
I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Vacanta in Marbella
Spre finele lunii iunie am fost 6 zile in vacanta in Marbella, de departe una dintre cele mai exclusiviste destinatii de vacanta din Spania si chiar din Europa. Am ales varianta unui sejur pe cont propriu, deoarece am avut la dispozitie un buget destul de stramtorat, aproximativ 2.000 euro pentru 4 persoana aceasta incluzand: bilete de avion, transfer de la/la aeroport, 6 nopti cazare, mancare, excursii in imprejurimi si suveniruri pentru familie si prieten.
Vacanta la Barcelona in septembrie
I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Mini – vacanta in Mallorca in decembrie
La mijlocul lunii decembrie mi s-a oferit oportunitatea de a merge intr-o scurta vacanta de 4 zile in Mallorca. Nu mai fusesem niciodata intr-o insula din Mediterana pana acum, dar am fost placut surprinsa de de frumusetea peisajului si de ospitalitatea localnicilor. Desi nu am stat decat cateva ore in Palma de Mallorca, orasul ne-a placut enorm, recomandand aceasta destinatie celor in cautarea de vacante pline de Aventura si distractie distractie.
Preturi vacanta in Mallorca:
Bilete de avion Craiova – Mallorca (cu escala in Valencia): 58 euro/persoana
Cazare in Mallorca – Cala Millor: 90 euro/noapte/camera dubla cu pensiune complete
Desi nu am avut timpul fizic pentru a vizita toate atractiile si obiectivele turistice ale insulei, ne vom intoarce cu siguranta pentru un sejur in Mallorca, fiind una dintre optiunile noastre de vacanta pentru anul viitor.
Destinatii de vacanta 2018
Puterea de cumpărare a românului a crescut in ultima perioada, acesta devenind tot mai educat, mai pretentios si mai sigur pe el in alegerea vacantelor si a calatoriilor. O contribuţie a avut-o, pe lângă deschiderea graniţelor si dezvoltarea tehnologiei, a internetului, a telefoniei mobile. An de an apar destinaţii noi, care se poziţionează bine în mintea consumatorului într-un interval de 1-3 ani de la lansarea pe piaţă, cu sprijinul agenţiilor de turism partenere.
Apreciem ca pentru anul ce va urma marea surpriză va fi Albania, tot mai multe agentii de turism romanesti incluzand in portofoliu oferte de sejururi in Sarande sau Ksamil – statiunile vedeta albaneze de pe Riviera Marii Ionice.
Si în Albania sunt hoteluri all inclusive, comparabile cu cele din Bulgaria. Atunci, Albania nu era încă destinaţie turistică, dar se pregătea să ajungă. Criticam turismul românesc, argumentând că şi mica ţară balcanică ne va depăşi dacă nu ne vom mişca. Din fericire, ne-am mai mişcat şi noi între timp, însă la capitolul Litoral, Albania stă mai bine. Atracţiile principale ale Albaniei se încadrează îndeosebi pe zona turismului estival şi cultural: există 3 zone de litoral dintre care două deja binecunoscute în mai multe ţări europene (Durres şi Saranda) pentru plajele întinse de nisip şi raportul excelent calitate/preţ.
O altă destinaţie recomandata pentu concedii estivale care de la an la an aduce in atentie noi destinatii si oferte este Grecia – vechea Eladă. Vedeta anului viitor va fi insula Samos, a opta insulă a Greciei ca mărime, considerata în mitologia greaca casa zeiţei Hera. Face parte din grupul de insule nord-estice al Mării Egee, fiind cea mai sudică din acest grup. Aici veţi găsi peisaje antagonice, de la cele mai bine amenajate plaje, până la plaje sălbatice, de la vile foarte accesibile la preţ până la hoteluri de 5 stele, de la golfuri şi porturi până la munţi înalţi şi luxurianţi.
Turcia îşi revine şi ea din punct de vedere touristic iar românii continuă să prefere regiunea Antalya, datorită serviciilor all inclusive, ultra all inclusive, all inclusive a la carte etc. Inventivitatea turcilor nu se opreşte aici, iar pentru turiştii care doresc să aibă totul la îndemână într-un perimetru de câţiva kilometri pătraţi, cât are în medie un resort, este destinaţia ideală. Cea mai nou intrată în circuitul turistic zonă a Antalyei este Alanya, extrema estică a regiunii. Hotelurile sunt de calitate, multe dintre ele noi, iar tarifele, ceva mai mici decât în Belek, Kemer sau Side. Alanya este un oraş modern, situat la 140 Km est de Antalya. Se întinde cu eleganţă de-a lungul a două golfuri largi, cu un port frumos şi un aer paşnic, şi este cu siguranţă una dintre cele mai populare staţiuni ale Turciei. Aici s-a aflat, cândva, cea mai puternică şi mai spectaculoasă fortăreaţă de pe coasta Turciei, formată din 150 de bastioane.
O alta destinatia lansata de curand este Ciprul de Nord. Sunt convins ca anii ne vor mai aduce câteva surprize. În ultimii ani, datorită conexiunilor aeriene, românii au început să caute şi destinaţii mai puţin cunoscute pentru ei, precum Ţările Baltice, Georgia, Iran, Azerbaidjan sau Insulele Azore din Atlantic, care aparţin de Portugalia.
Te-ar putea interesa si: