Destinaţie turistică de iarnă, dar si estivala, statiunea Zlatibor se afla in Serbia de Vest, la 230 km sud-vest de Belgrad, fiind cea mai căutată statiune montana din Serbia.
Pe lângă cei 7 km de pârtii de schi pentru toate categoriile de schiori, Zlatibor şi regiunea oferă peste 100 km de piste de biciclete! Desigur, într-un peisaj superb oferit de pădurea din jur. Aerul curat, temperaturile de vară de maxim 30 de grade şi o umiditate medie oferă posibilitatea petrecerii unor zile agreabile în această zonă.
Tursimul sportiv reprezintă doar o parte din oferta staţiunii, Zlatibor este şi destinaţie de recreere, de tratament medical sau turism de business. Se pot face excursii în zonă, se pot vizita satele regiunii, pădurile sau peşterile din această parte a Serbiei.
Atractii si obiective turistice in Zlatibor
Unul dintre cele mai frumoase trasee de cale ferată din lume, până în anul 1974 a trecut chiar pe lângă Zlatibor, prin Mokra Gora. Trenul astăzi din nou circulă, fiind o atracţie turistică. Locomotiva cu aburi străbate strâmtori stâncoase, defileuri, traseul pe care calea ferată îl urmează, văzut de sus, are forma cifrei de opt, de unde şi provine numele de „Šarganska osmica“ (Šargan Opt). Calea ferată are o lungime de 13,5km, trece prin 22 tuneluri şi peste zeci de poduri şi viaducte.
În drum spre Tara, pe dealul Mećavnik, se află Ethno Village „Drvengrad” (Satul din lemn), ridicat de către cunoscutul regizor, Emir Kusturica pentru necesităţile filmării filmului său „Viaţa este un miracol”. În acest sat din lemn se află mai multe restaurante, galerii, cinematograf, biserică, magazine şi ştanduri de suveniruri şi obiecte de artizanat.
În apropiere de Užice, în drum spre Belgrad, se afla peştera Potpećka. În imediata apropiere se află restaurantul şi satul Zlakusa. Nu departe de Zlatibor, în drum spre Sirogojno, lângă localitatea Rožanstvo, se află peştera Stopića recent deschisă. Aceasta este compusă din 5 entităţi: Sala Luminoasă, Sala Întunecoasă, Sala Mare cu Căzi, Canalul cu Căzi şi Canalul de Râu. Partea turistică a peşterei are câteva elemente atractive: intrare spaţioasă, Duguri – deschizături în tavan, cupa siparska „Cimitirul câinilor“(material prăbuşit prin deschizăturile tavanului înalt al peşterii şi oseminte de câini), cascada „Izvorul Vieţii“ de 9,44m înălţime şi un şir de căzi bigrene.
Nu departe de Zlatibor, se află încă o minunăţie, Tara, care prin frumuseţile sale naturale şi apropierea imediată oferă posibilitatea de excursii zilnice, rafting-uri pe Tara….
În anturajul vârfurilor munţilor şi florei abundente, cursul de mijloc al râului Drina este unul dintre cele mai frumoase din Europa. Datorită culorii sale verzi de smaragd, încă de pe vremuri, în popor este numit Zelenika. Are o lungime de 346 km şi de-a lungul cursului Drinei îşi astâmpără setea vulturi, porumbei rari, cerbi, iepuri, lupi şi urşi..
Cazare in Zlatibor
Staţiunea Zlatibor dispune de 20.000 de locuri de cazare in apartamente, vile si hoteluri. Sunt 300.000 de turişti care vizitează staţiunea anual, aceştia având înregistrate peste 1,2 milioane de nopţi de cazare.
Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Zlatibor – Serbia:
De ce sa rezervi cazare prin Booking.com?
» oferte si reduceri de la peste 850.000 unitati de cazare
» rezervi acum si platesti mai tarziu, fara taxe de rezervare
» preturi de cazare mici si posibilitatea de anulare gratuita
» cele mai bune si mai apreciate hoteluri, vile si pensiuni
» hoteluri ieftine si hoteluri de lux, in functie de buget
» ai la dispozitie comentarii si review-uri ale turistilor
Cum ajungi in Zlatibor?
cu masina personala:
cu avionul
Cazare recomandata in Zlatibor
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
»
Te-ar putea interesa si: