articol scris de Diana Cosmin
De multe ori, companiile aeriene low-cost nu sunt chiar material de povesti de amor: le alegem pentru ca sunt functionale, ne duc de la punctul A in punctul B, ating orase unde alte companii nu zboara si tot asa. Eu zbor cu Wizz foarte des, fiindca se intampla sa am treaba in locuri unde singurul zbor direct e al lor: Milano, Nuremberg, Basel. I-am ales din functionalitate, nu din pasiune.
Astazi am constatat insa ceva, meditand in cele 4 ore de zbor spre Lisabona: in mod surprinzator, unele dintre cele mai bune si constante servicii din ultimii ani le-am avut de la ei. Stewarzi tineri, veseli si amabili, piloti care ne povesteau inclusiv traseul de zbor, care din cand in cand ne faceau update la ora de sosire, viteza de croaziera etc. Mereu cu zambetul pe buze, chiar daca am asistat inclusiv la comportamente de ultima speta din partea unor pasageri. Ei au ramas profi pana la capat. Repet, companie low-cost, dar nu low-quality, cum gresit asimileaza conceptul multe alte companii de acest tip. De multe ori m-am simtit mai “low-cost” la companii cu mult mai mari pretentii, inclusiv la ultimul zbor cu British Airways, o companie pe care multi ani am iubit-o. Not anymore.
Cand m-am intors de la Barcelona, acum o saptamana, am scris, cu tristete, ca desi avionul a avut intarziere o ora si jumatate, pilotul nu ne-a dat nici “Buna ziua”, daramite sa pomeneasca de intarziere sau macar sa ne precizeze ora (decalata) de sosire. Nici la dus si nici la intors nu a scos un sunet. Cum spune o vorba romaneasca: “Nici ce mai faci, nici du-te naibii”. Mi s-a parut neprofesionist, mai ales ca era vorba de compania nationala, Tarom. Cineva mi-a comentat atunci pe wall ca am asteptari prea mari si ca nu e “necesar” sa comunice pilotul cu pasagerii.
Mi-a ramas in minte. Oare asa o fi? Sunt eu pretentioasa? Atunci de ce o companie low-cost poate sa faca asta, ca element de curtoazie sau de profesionalism pur si simplu? Ce au ei in plus? Ca de platit am platit mult mai putin.
Azi, zburand cu Wizz, companie low-cost, am avut din nou un pilot care ne-a explicat vreo 10 minute traseul peste care vom zbura (“Intram pe la Venetia in Italia, apoi o sa ajungem in Franta pe deasupra Nisei si a Saint Tropez-ului, urcam spre Barcelona si preconizez intrarea in spatiul aerian portughez la ora X”). Cand am avut turbulente a intervenit, ba chiar din cand in cand ne spunea si viteza de croaziera. La final, desi era strain, ne-a spus si “La revedere” in romana. Nu o facea doar din pasiune, desi era vesel si jovial. Sunt aproape sigura ca undeva exista o procedura care ii obliga pe pilotii Wizz sa faca asta. Exista o conduita, un set de reguli, niste lucruri de bifat.
Cei de la Wizzair si altii ca ei nu sunt niste cazuri exceptionale: sunt doar niste companii unde cineva cu cap a implementat niste proceduri clare, pe care lumea le respecta. Si unde, sunt aproape sigura, zambetul si amabilitatea sunt in fisa de post. Asa cum ar trebui sa fie peste tot, nu la plesneala sau pe principiul “Daca am eu chef, bine. Daca am o zi proasta, dupa mine potopul!”. Asa ceva nu mi se pare “prea mult”, ba chiar indraznesc sa spun ca mi se pare absolut necesar. Prin urmare, bravo Wizzair, se poate. Daca scapam si de nefericitul termen cu “siguranțarea” bagajelor, o sa fim chiar prieteni buni.
