Vaduz – micuta capitala din Alpi

Situat între Elveţia şi Austria, fără ieşire la vreo mare, dar „inundat” de fluxurile financiare, cu mai multe companii înregistrate aici decât locuitori, Liechtenstein este o mică, dar scumpă bijuterie în Alpi. Capitala nu este cea mai mare localitate a ţării: Schaan are cu 500 de rezidenţi mai mult. Vaduz are aerul timpului prezent, chiar dacă păstrează încă nuanţe din mireasma veacurilor trecute. Se poate observa de pe autostrada ce duce spre lacul Konstanz, chiar dacă învăluit uneori în ceaţă. Cu cât se ajunge mai aproape, cu atât se desfăşoară mai mult privirii fâşia de câmpie dintre vârfurile împădurite şi Rin.

Oraş Vaduz este menţionat din secolul XII, iar castelul care dă şi numele localităţii apare în documente din 1322. S-a aflat în posesia conţilor de Werdenberg-Sargans, consideraţi a fi şi cei care l-au construit. Zidurile au la bază grosimi de până la patru metri. Şi tot aici se află capela Sf. Anna, al cărei principal altar e în stilul gotic târziu. Castelul a fost cumpărat de familia princiară de Liechtenstein în 1712, a fost restaurat în perioada 1904-1920 şi extins un deceniu mai târziu. Din 1938 este reşedinţa principală a familiei princiare şi de aceea nu se vizitează. Mai sus pe munte se află castelul Schalun, numit şi Castelul din Sălbăticie (Wildschloss). La fel ca şi Obere şi Untere Burg din Schellenberg, şi acesta este în ruină. Singurul castel devenit muzeu este Gutenberg, din oreşul Balzers.

Centrul de informare turistică, devenit un obiectiv în sine, se află la kilometrul 0 al capitalei Vaduz, după cum scrie şi pe borna instalată în faţa sa, pe strada pietonală, regulă de la care face excepţie doar trenuleţul. Din acest loc se măsoară oficial distanţele din principat, începând cu anul 1864. Pe lângă funcţia de punct de informare, aici se vând suveniruri, ilustrate şi mărci poştale emise în Liechtenstein. Căutată este şi ştampila-suvenir: contra a trei euro sau trei franci elveţieni, primeşti o dovadă a faptului că ai trecut prin micuţul stat din Alpi.

Liechtensteinisches Landesmuseum datează din 1438. Înainte de a deveni Muzeul Naţional al principatului, complexul de trei clădiri a găzduit taverna princiară, a fost vamă şi sediu al Guvernului. În perioada 1998-2008 a fost renovat şi extins către baza versantului din spate. 42 de camere sunt dedicate diverselor domenii: istorie, cultură, natură. Fondat la finalul secolului XIX la iniţiativa prinţului Johann al II-lea, a fost creat cu scopul de a aduna bunuri culturale care să vorbească generaţiilor următoare despre istoria ţării. Colecţia a fost mutată întâi în castel, apoi la banca naţională, fiind expuse în sediul actual din 1972.

Städtle, Strada pietonală, începe cu un prim obiectiv: clădirea Guvernului şi a Arhivelor Naţionale, înconjurată de Peter-Kaiser-Platz, numită de mulţi turişti „piaţa principală”. Această construcţie a fost ridicată în 1905, după planurile arhitectului Gustav Ritter von Neumann, şi a costat 380.000 de coroane. Însă iniţiativa a apărut încă din 1899, pentru a reuni în acelaşi loc mai multe instituţii ale statului, dar şi pentru a avea un sediu demn de un guvern şi totodată reprezentativ. Imobilul, în stilul palatelor Renaşterii târzii, are trei etaje, faţade ornamentate – doar cea dinspre muntele din spate este una sobră -, trei imagini în mozaic: blazonul oraşului şi două imagini alegorice: administraţia şi justiţia. Acoperişul se distinge prin jocul de ţigle roşii alternând cu cele de culoarea măslinei verzi.

Clădirea amintită a găzduit şi alte edificii: aresturile poliţiei până în 1991 şi Legislativul până în 2008, când a fost ridicat un nou sediu pentru Landtag, responsabil fiind arhitectul german Hansjörg Göritz. 42,2 milioane franci elveţieni, 1 milion de cărămizi, 600 tone oţel, 5800 metri cubi de beton a înghiţit această construcţie. Parlamentul există ca instituţie din 1818 şi a funcţionat în diverse edificii din oraş. Imobilul a fost conceput ca o structură cu trei corpuri: sala plenului, care are 19 metri înălţime şi este dominată de masa rotundă la care încap toţi cei 25 de parlamentari, cei 5 membri ai guvernului, plus secretariatul – un mod unic în Europa de a ţine şedinţele Legislativului – este găzduită de Hohes Haus. Verbindendeshaus face legătura, aşa cum îi spune şi numele, de cealaltă parte importantă a Landtagsgebäude: Langes Haus. Aici se află arhiva Parlamentului, o bibliotecă, o cafenea, săli de şedinţă.

Arta modernă şi cea contemporană îşi au locul în Kunstmuseum, deschis în 2000 şi extins în 2015. La baza colecţiei stau 10 picturi primite de stat cadou în 1967. Pentru prezentarea actuală meritul revine unui grup de fundaţii private, care împreună au realizat planul imobilului, cu sprijinul Guvernului şi al administraţiei locale. Clădirea sobră, o „cutie neagră” din ciment şi bazalt, a fost oferită drept cadou la trecerea între milenii. Pietrele încastrate în faţadă sparg monotonia negrului şi reprezintă totodată o legătură cu peisajul văii Rinului. În interiorul „cutiei negre” se află un „cub alb” perfect: 6 săli de expoziţie sunt unite prin două scări diametral opuse. Din 2015 datează noul corp de clădire al Hilti Art Foundation, care formează o unitate structurală şi stilistică cu muzeul propriu-zis, având, de altfel, o intrare comună.

În Vaduz arta modernă pare a fi la tot pasul: Galeria Am Lindenplatz, cu marginea acoperişului sugerând forma unei chitare, se află în imediata apropiere a muzeului. Fondată în 1986, aceasta şi-a câştigat un renume în întreaga regiune. Pe cei 200 de metri pătraţi sunt expuse opere din secolul XX, aparţinând unor renumiţi artişti precum Max Bill, Gottfried Honegger, James Ricini, dar şi tendinţele experimentale recente şi artiştii din regiune îşi au propriul spaţiu. Arta nu este ceva separat de public, cum se întâmplă în muzee, ci este prezentată ca o experienţă senzorială care fascinează.

Chiar şi aşa spaţiul pentru artă pare să fie insuficient, sculpturile coborând în stradă. De-a lungul Städtle, artera pietonală, dai nas în nas cu „Regele african” al lui Gunther Stilling şi treci pe lângă „Grande Cavallo”, imortalizat în bronz de Nag Arnoldi, căruia îi aparţin şi „Cei trei cai”. „Figure in a Shelter” de Henry Moore, „Reclining Woman”, de Fernando Botero, „Phoenix” de Doris Bühler şi cele două prisme create de Heinz Mack sunt doar câteva dintre celelalte opere de artă şi instalaţii care înfrumuseţează oraşul.

Nici n-ai crede că într-un oraş atât de mic ar putea exista o instituţie de învăţământ superior. Şi totuşi, Vaduz este o capitală şi nu putea să nu aibă o universitate. Aceasta se află oarecum departe de zona turistică. Universitatea cu acoperişul ei zimţat se distinge totuşi de depate. Cei 800 de studenţi vin din peste 40 de ţări pentru a învăţa arhitectură şi ştiinţe economice, iar instituţia de învăţământ are parteneriate cu 80 de centre universitare similare. A fost fondată în 1961 ca Abendtechnikum Vaduz, a fost transformată în şcoală de ingineri în 1988 şi a devenit oficial universitate propriu-zisă în 2011.

Clădirea Engleză, nume pe care şi l-a primit deoarece aici a fost sediul unei companii britanice din domeniul loteriei, a fost ridicată în anii 1933-1934, după planurile arhitectului Erwin Hinderer. A fost prima construcţie pe schelet de oţel din Liechtenstein, fiind îmbrăcată în cărămidă şi travertin. Din 1957 a devenit spaţiu expoziţional, fiind împărţită în prezent între Muzeul Poştei şi Schatzkammer. Primul, înfiinţat ca instituţie în 1930, şi-a primit sediul actual în 2002. Punctul de greutate al expoziţiei constă în timbre emise începând cu 1912, pe lângă acestea fiind expuse matriţe, documente şi aparate din domeniul poştei. Din 2011, 25 dintre mărcile poştale importante au fost reprezentate pe caldarâm, la dimensiuni mult mai mari.

Schatzkammer, aşa cum îi spune şi numele, găzduieşte obiecte de valoare, de la ouă Faberge (dintre care se remarcă „Oul Merilor Înfloriţi”) până la obiecte de importanţă istorică: arme, tacâmuri cu specific vânătoresc, în special cuţite de vânătoare, precum şi cadouri din partea unor regi şi împăraţi, ba chiar şi o replică a coroanei ducale a prinţului Karl I de Liechtenstein. Tot aici sunt expuse roci aduse de pe Lună, cadou făcut principatului de preşedintele american Richard Nixon, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit NASA de către compania Balzers AG, al cărei sediu era în principat. Din 2015, vizitatorii Clădirii Engleze pot admira exponate din colecţiile princiare, unele fiind donate în 2010 de colecţionarul Adulf Peter Goop.

Construită în perioada 1932-1933, însă în stil medieval, Rathaus este unul dintre ultimele obiective din zona pietonală. Pentru ridicarea ei a fost nevoie de o sumă ce a cuprins de trei ori bugetul anual al Primăriei, astfel că municipalitatea, pentru a le acoperi, a decis să închirieze părţi din clădire. Ultimul contract, cel cu Banca Naţională, a fost reziliat în 1984. Imobilul aminteşte prin numeroase elemente arhitecturale de clădirile germane din perioada de înflorire a evului mediu. Pe faţada estică se remarcă blazonul oraşului Vaduz, iar deasupra balconului de pe faţada dispre sud-est se află o frescă reprezentându-l pe Sf. Urban, patronul podgorenilor (reprezentat de pictor în mod greşit cu mitră papală), pentru a marca îndelungata tradiţie a viticulturii. Tot în sud-est se deschide o piaţă, reamenajată în 2006, folosită pentru târguri sau evenimente sportive.

În capătul opus al străzii, chiar lângă clădirea Guvernului, se află casa în care s-a născut în 1839 compozitorul Josef Gabriel Rheinberger. Meritele i-au fost recunoscute inclusiv prin acordarea rangului de cavaler, în 1895. Rheinbergerhaus, folosită în prezent de şcoala de muzică a principatului, a fost ridicată în secolul XVI de conţii von Sulz, dar a găzduit şi şedinţe ale Legislativului atunci când sediul din acea perioadă era în renovare. În 1940, pentru a marca 100 de ani de la naşterea muzicianului, pe zidul care separă curtea de stradă a fost amplasat Rheinberger-Denkmal, compus dintr-un bust al compozitorului, o liră şi o inscripţie care aminteşte de compozitorul şi profesorul decedat în 1901 la München, dar născut în micul principat din Alpi.

Deşi biserica Sf. Florin există în forma actuală din 1873 şi a fost ridicată la rangul de catedrală în 1997 de Papa Ioan Paul al II-lea, istoria lăcaşului de cult se întinde pe multe secole. Menţionată documentar în 1375 arheologii au argumentul să afirme că o capelă a existat încă din primul mileniu în acest loc. Importanţa sa este dată de faptul că aici au fost îngropaţi nobili şi prinţi încă din secolul XIV şi până în zilele noastre. Printre aceştia, prinţul Franz Josef al II-lea şi soţia sa, Georgina von Wilczek, părinţii actualului suveran. Busturile celor doi monarhi, ambii decedaţi în 1989, au fost amplasate nu departe de catedrală.

Cândva în centrul oraşului, dar ajunsă acum la periferia zonei turistice, Casa Roşie din Vaduz continuă să fie unul dintre cele mai fotografiate obiective. Rotes Haus, cu ale sale două etaje, a fost extinsă cu alte două corpuri de clădire, rezultând un complex eterogen: un turn locuibil lipit de ea, plus o cramă în partea opusă. Culoarea care a făcut-o faimoasă datează cel puţin din secolul XIX. Săpăturile au determinat că înaintea Casei Roşii a existat acolo o altă construcţie, care a fost dărâmată acum cel puţin cinci secole. Proprietatea a aparţinut în evul mediu familiei nobiliare Vaistli, apoi mânăstirii St. Johann.

Culoarea toamnei în soarele de octombrie nu poate fi mai bine surprinsă decât în piaţeta din faţa Parlamentului. O oază fără urmă de zgomot, ca şi oraşul în sine, cufundată într-o linişte deplină. O linişte care pare să fi prins rădăcini, la fel ca şi arborii crescuţi pe rânduri pe terasa acoperită cu pietre. Calmul însuşi pare că s-a aşezat printre coloanele de cărămidă. Locul, în nuanţa sa de bej, care ţine până la Landesmuseum, pare pentru totdeauna cuprins într-o undă de tihnă şi odihnă. O zonă ce te învăluie în seninătate, într-un oraş fără timp.

Sportul îşi are propriile puncte de interes: nu numai un muzeu al schiului, ci şi un elegant stadion pe malul Rinului, „casa” echipei FC Vaduz şi al echipei naţionale. Cu o capacitate de 7838 locuri, mai mare chiar şi decât populaţia oraşului, Rheinpark Stadion este cel mai mare din principat şi cel mai cunoscut. Este, de altfel, primul obiectiv care îţi iese în cale la intrarea în oraş, iar din apropiere se poate observa deja castelul princiar, ce domină versantul unui munte.

Aflată tot pe malul Rinului, râu ce formează graniţa cu Elveţia, parcarea stadionului este folosită – atunci când nu e meci – de turiştii care vor să îşi lase acolo maşina, pentru a ajunge în oraş cu trenuleţul. Pe lângă avantajul de a fi atent nu la drum, ci la peisaje, poţi afla povestea obiectivelor pe lângă care treci, oferită într-una dintre nu mai puţin de 29 de limbi. Un tur clasic prin oraş durează 35 de minute, dar se poate opta şi pentru trasee suplimentare prin zona de podgorii, ori pachete ce includ bilete la muzee. Trenuleţul poate chiar servi drept vehicul proaspeţilor însurăţei sau poate fi închiriat pentru ocazii speciale.

În afara podului modern care leagă Vaduz de Elveţia mai există unul, din lemn, la doar 200 de metri distanţă. Alte Holzrheinbrücke aminteşte de perioada romantică a trecătorilor din lemn construite peste Rin. Declarat monument de Guvernul din Liechtenstein, vechiul pod este ultimul dintre cele 13 care mai stă în picioare, celelalte fiind distruse de viituri sau incendii. Din 1973 se poate trece doar pe jos sau cu bicicleta. Podul construit în 1901 l-a înlocuit pe cel de dinainte, realizat în 1871, devenit mult prea mic pentru nevoile acelei perioade.

Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Vaduz – Liechestein:

» cu avionul: Cel mai apropiat aeroport international este Zurich. Zurich Airport este situat la 13 km (8 mile) nord de Zurich. Companiile de inchirieri auto Avis, Budget, Europcar, Hertz, au birouri in Centrul de aeroport, la nivelul 1. O retea de autocare conecteaza Aeroportul Zurich cu Liechtenstein.

»cu masina personala: In situatia in care alegeti sa parcurgeti distanta cu masina, recomandam ruta: Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Vilcea – Sibiu – Deva – Szeged – Kecskemet – Budapesta – Gyor – St. Polten – Salzburg – Rosenheim – Kufstein – Innsbruck – Imst – Pians – Landeck – Arlberg-Tunnel – Bludenz – Vaduz, traseul auto avand aproximativ 1713.4 km.