Au fost redeschide plajele din Grecia!
Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic de care depinde în mare măsură economia greacă, transmite Agerpres.
Pentru mulţi greci, aceasta a fost prima ocazie de a ieşi din case după relaxarea graduală începută anterior în această lună şi a coincis cu primul val de căldură din acest an.
COSTUME de BAIE – Modelele anului 2020: CLICK AICI!
Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.
La Alimos, de la sud de Atena, oamenii au aşteptat la coadă încă de la primele ore pentru a prinde un loc pe plajă.
Când vor fi permise călătoriile pe insula Creta
Grecia a înregistrat puţin peste 2.800 de cazuri de infectare cu COVID-19 si a inregistrat 160de morti. Începând din 4 mai, in Grecia a început o relaxare progresivă a restricţiilor impuse la jumătatea lunii martie. Ţara cu 11 milioane de locuitori este una dintre cele mai dependente de turism, sector care generează aproape o cincime din venitul său naţional.
Începând de luni, 18 mai, vor fi deschise obiectivele arheologice şi vor fi autorizate călătoriile în interiorul Greciei continentale şi spre insula Creta. După o săptămână, pe 25 mai, vor fi autorizate şi călătoriile către restul insulelor.

Plaja Vai (Vai Beach) – insula Creta
„Acesta este un punct de inflexiune esenţial în eforturile noastre şi trebuie să reuşim”, a afirmat ministrul protecţiei civile Nikos Hardalias.
Autorităţile de la Atena estimează că produsul intern brut va scădea cu 5-10% în acest an, urmând ca 2021 să marcheze o relansare economică.
Oferte sejur Creta 2024: de la 445 euro/persoana: CLICK AICI pentru detalii oferte!
Turiștii români care merg în vacanță în Grecia vor prezenta dovada unui test negativ pentru COVID-19. Nu este însă vorba despre un „pașaport de sănătate”, a spus secretarul de stat în Ministerul Economiei – Răzvan Pârjol, la Digi24.
Secretarul de stat Răzvan Pârjol, a precizat că România are negocieri cu mai multe țări pe tema condițiilor în care românii pot merge în vacanță în străinătate.
In ceea ce priveste vacanta in Grecia pentru sezonul estival 2024, daca nu v-ati facut pana acum rezervare sau daca ati anulat deja, va recomandam sa mergeti pe cont propriu (cu masina personala), pentru cazare putand sa verificati ofertele de pe Booking.com si daca gasiti ceva interesant sa rezervati cu ANULARE GRATUITA! Trebuie sa mai stiti ca in cazul rezervarilor de pe Booking.com nu vi se va percepe niciun comision!
Rezervand cazare in GRECIA prin booking.com veti beneficia de:
⇒ REDUCERI la cele mai bune unitati de cazare de pana la -40%!
⇒ Avans si comisioane 0 in momentul rezervarii!
⇒ optiunea de ANULARE GRATUITA!
⇒ impresii si review-uri obiective ale ator turisti cu privire la conditiile de cazare si facilitatile ofeite de hotelul de care sunteti interesat.
utilizati link-urile de mai jos, echipa noastra selectand cele mai bune oferte si unitati de cazare pentru sejururi in Grecia:
Insula Thassos➡️ https://bit.ly/2WuYNDj
Insula Lefkada➡️ https://bit.ly/2DKH830
Insula Kefalonia ➡️ https://bit.ly/2FLq8Kr
Halkidiki➡️ https://bit.ly/2UuVt9j
Insula Corfu➡️ https://bit.ly/2Ts4O1S
Riviera Olimpului – Paralia Katerini➡️ https://bit.ly/2WyEuoL
Insula Zakynthos➡️ https://bit.ly/2WuYY1r
Insula Skiathos➡️ https://bit.ly/2WyAGn9
Parga➡️ https://bit.ly/2HFEUpR
Insula Evia ➡️ https://bit.ly/2G0IG9E
„Toată lumea își dorește o revenire cât mai rapidă, dar oarecum într-un mod cât se poate de unitar, atât ca măsuri de siguranță sanitară, cât și ca norme de operare, dar undeva și ca dată de redeschidere”, a spus el.
„Vom avea cu siguranță protocoale cu toate țările cu care vom avea un flux de călători reciproc”, a mai spus secretarul de stat.
În privința Greciei, oficialul spune că am putea merge în vacanță în Grecia, incepana cu adoua jumatate a lunii iunie sau iulie.
„Grecia va cere un atestat, sub orice formă ar fi el, de test la intrarea în țară și, pe baza propunerii de protocol pe care o vom primi în următoarele zile, vom vedea toate detaliile tehnice legate de retur, carantinare eventuală”, a spus el.
Pârjol spune că nu este vorba de un „pașaport COVID”.
„Nu este vorba despre o hârtie tip pașaport, carnet de sănătate, este adeverința unui test făcut înainte de plecare”, a precizat el.
Te-ar putea interesa si:
Un comentariu