Durerea inca era fierbinte in sufletul lor. Avusesera o fetita frumoasa ca o printesa si murise dupa chinuri cumplite, tocmai in Italia asteptand sa fie pregatita pentru operatie.
Au incercat medicii din Romania sa le spuna ca nu mai are sanse, sa ii opreasca, dar au mers pana la capat de dragul ingerului lor de fetita.
Acum totul se sfarsise. Inca ii auzeau glasul si ii simteau manutele calde pe fruntile lor si stergandu-le lacrimile de pe obraji. Cat era de mica, dar se topea cand ei plangeau de mila ei!
Patru anisori si toate sperantele din lume si rochii lungi si largi, cu volane, din dantela. Patru anisori si durere cat tot universul. Ei ar fi dat totul sa o salveze si chiar au dat. S-au imprumutat, au vandut, au petrecut nopti in curtea spitalului sau dormint pe un scaun in salon sa ii fie aproape.
Singura consolare era ca ea, draga lor fetita, scapase de chinuri. Parca si acum, cand adormise pentru totdeauna pe patul spitalului strain, auzeau vocea ei: “Ma doareee! Doareee rau de tot!”
“Mamiii, vreau acasa! Sa ma duceti acasa!” Acestea au fost ultimele ei cuvinte.
Straini in tara straina au plans mult. Se uitau strainii la ei si nu au putut sa le adreseze un cuvand de imbarbatare in romaneste, iar ei cu vocile pierdute au sunat la ora 23 la firma ce asigura repatriere decedati.
Inca mai pot povesti tot ce s-a intamplat:
-Alo? Suntem straini aici si dorim sa o ducem un tara pe fetita noastra, care a murit intr-un spital din Italia, ati putea sa ne dati o mana de ajutor?
Afara inflorisera zarzarii si pomii galbeni si rosi si totul era o feerie in jur.
Glasul de la celalalt capat al firului al operatorului funerar i-a linistit.
-Condoleante. Stiu ce simtiti. Durerea dumneavoastra este fara margine, dar va asigur ca ii vom asigura o repatriere decenta.
Au discutat mult si el le-a explicat cu rabdare tot ce trebuie facut, in termeni delicati, cum trebuie sa vorbesti cu cineva care si-a pierdut singurul copil.
Erau in Italia, dar peste trei zile, fetita lor a plecat cu masina funerera autorizata catre tara. Au ales o masina alba, imaculata ca sufletul copilei. Nu s-ar fi potrivit o masina neagra, fiindca iti vine greu sa crezi ca poate muri un copil. Mai degraba te gandesti ca el a fost luat in brate de catre ingeri si dus direct in cer.
Au vrut si crucea alba si sicriul din lemn masiv in care a fost pus sicriul din zinc sa fie alb ca florile de cires.
Ei s-au intors cu avionul sa o primeasca acasa, iar totul a decurs prompt si decent si o parte din banii stransi pentru operatie s-a dus pe repartiere, dar nu asta conta. Tot ce conta era ca durerea nu mai musca din trupul ei firav si ca ei isi puteau tine promisiunea de a o duce acasa, sa o stie bunicii la cimitirul din apropiere si sa poata sa o viziteze la mormant.
Maine va fi inmormantarea, iar ei fagaduiesc sa fie recunoscatori toata viata celor care le-au pregatit atat de frumos copila sa intre pe portile Raiului.
Te-ar putea interesa si:
