Salzburg, oras austriac aflat la granita cu Germania, este un oras care a reusit sa isi pastreze centrul sau Orasul Vechi (Altstadt) cum este el denumit de catre locuitorii sai, intr-o stare foarte buna, acest fapt constituindu-se intr-unul din motivele pentru care centrul orasului cu cladiri in stil baroc a fost inclus in lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial, in anul 1997.
Unul dintre cele mai mari centre culturale europene, Salzburg isi uimeste vizitatorii la tot pasul: alei pitoresti ce impanzesc centrul vechi, biserici, renumita cetate, peisajul inconjurator sunt doar o parte din bogatiile turistice si culturale ale orasului. Sa nu uitam ca Salzburg este un oras al muzicii (orasul natal al lui Mozart), al festivalurilor, dar si al cladirilor construite in stil baroc, italian si nu in ultimul rand un centru cultural si educational.
Situat in partea de nord a Alpilor, Salzburg are o clima temperat – continentala, cu veri calduroase si ierni geroase. Salzburg este o destinatie ce poate fi vizitata in orice perioada a anului, in functie de preferintele fiecaruia.
In preajma Craciunului, orasul imbraca haine de sarbatoare: luminite colorate, Mos Craciuni si brazi frumos impodobiti infrumuseteaza Salzburgul. Iarna este anotimpul perfect pentru fanii sporturilor de iarna.
Partii de ski in Salzburg
Daca vizitati Salzburg in timpul iarnii, atunci ar trebui sa veniti si cu echipamentul de schi. Partiile sunt excelente si se poate schia din decembrie pana in martie. Peisajele superbe, pensiunile cochete si gazdele primitoare sunt motive serioase pentru a va petrece vacanta de schi in regiunea Salzburg.
Statiunile cele mai populare din apropiere de Salzburg sunt: Zell am See (97 km de Salzburg), Kaprun (98 km), Obertauern (91 km) Untersberg (10 km), Abnetau (49 km), Hintersee (30 km), Rauris (88 km).
Atractii si obiective turistice in Salzburg
Centru orasului Salzburg include numeroase obiective turistice, in nordul sau concentrandu-se in special cladirile mai noi, casele rezidentiale, banci si magazine. Astfel, centrul sau, dar si situri de langa Salzburg, au devenit mici centre turistice incarcate de istorie, arta si cultura.
Unul dintre aceste oiective turistice care le ofera pe toate este Palatul Hellbrun, locul unde isi petreceau verile arhiepiscopii din Salzburg; cu toate acestea, palatul si gradinile sale au devenit acum nu numai o locatie optima de a vedea putin in trecutul orasului, dar si o locatie potrivita pentru a va petrece timpul intr-un mod relaxant alaturi de copii.
Palatul Hellbrun poate fi vizitat zilnic, intre orele 09.00 – 16.30 (aprilie, octombrie, noiembrie), 09.00 – 17.30 (mai, iunie, septembrie), 09.00 – 21.00 (iulie, august). Pretul unui bilet este de 9.50€ pentru adulti, 4.50€ pentru copii intre 4 – 18 ani, 6.50€ pentru elevi si studenti, 7.50€ pentru grupuri de minim 20 persoane, 24€ pentru familii cu 4 membrii.
Palatul si Gradinile Mirabell (in traducere priveliste frumoasa) sunt un superb exemplu de arhitectura neo clasica. Palatul a fost construit in 1606, in stilul baroc, insa in urma unor incendii, a fost reconstruit in anul 1818. Aici puteti vizita Muzeul Baroc Salzburg, unde sunt expuse picturi din secolul XVII – XIX sau puteti admira Marile Scari de Marmura si Holul de Marmura. Gradinile Mirabell sunt cunoscute in intreaga lume pentru frumusetea loc. Construite in stilul baroc, gradinile au suferit numeroase modificari de-a lungul anilor, unele parti fiind desfiintate in secolul XIX.
Gradinile palatului nu sunt doar gradini prielnice unor plimbari romantice si relaxante, ele ofera si un loc de joaca pentru copii, cu leagane si piscina. Dar atractia specifica acestui obiectiv turistic este reprezentata de fantanile arteziene care izbucnesc cand te astepti mai putin; motiv pentru care, daca nu vrei sa te uzi, ar fi bine sa stai foarte aproape de ghid. Insa, asa cum am mai spus, palatul este si unul care ofera turistilor cultura, prin faptul ca el include Teatrul de Piatra (Steintheater), unde a fost dirijata prima opera din Europa Centrala.
Alte locatii pline de savoare artistica, culturala si istorica in Salzburg sunt, bineinteles, muzeele. Muzeul de Arta Moderna Salzburg gazduieste opere de arta ale artistilor din secolele XX si XXI, precum si expozitii temporare ale artistilor de talie internationala. Poate nu chiar un muzeu cultural, dar cu siguranta un muzeu in care copiii au ce vedea si invata, este Muzeul Jucariilor, care prezinta o vasta colectie de jucarii europene dar si un spectacol de papusi al teatrului Kasperl (Kasperltheater) in fiecare marti si miercuri.
Dupa aceste doua muzee, poate ca o vizita interesanta si plina de culoare la muzeul Red Bull Hangar-7, care se afla putin in afara Salzburgului, va fi ceea ce va face ca sejurul din acest oras sa fie unul pe care sa nu-l uiti prea curand. Fie ca esti un impatimit al avioanelor, masinilor si motocicletelor sau nu, muzeul este unul care ofera vizitatorilor sansa de a se delecta nu numai cu expozitii ale acestor vehicule, dar si cu expozitii de arta fotografica si cu mancare specifica orasului Salzburg, in restaurantul Ikarus al acestui muzeu.
La intoarcerea in Salzburg, in centru, un alt obiectiv turistic demn de a fi vizitat pentru istoria pe care o prezinta prin colectia de arme, de exponate care ilustreaza viata in fortareata si instrumente de tortura, este Fortareata Salzburg (Festung Hohensalzburg). De aici, dintre zidurile Fortaretei Salzburg, se poate admira si orasul cu imprejurimile lui si varfurile inalte ale Alpilor, dar mai ales se poate vedea o singura casa, simbol al credintelor vechilor locuitori ai orasului. Casa este cea a calaului si se credea ca oricine locuieste in imprejurimile acestei case va avea ghinion.
Constructia fortaretei a inceput in 1077 de arhiepiscopul Gebhard von Helfenstein si a ajuns la forma actuala in anul 1500, in timpul domniei arhiepiscopului Leonhard von Keutschach. Impresionante sunt apartamentele printilor, decorate cu lambriuri pictate, Camera de Aur, Holul de Aur si Muzeul Fortaretei.
Dar pentru locuitorii moderni si vizitatorii orasului Salzburg, casa nu este altceva decat o cladire care se poate observa din aceasta fortareata, unde de multe ori se oganizeaza diverse concerte. Iar pentru cei care vor sa vada aceste concerte dar drumul pe dealul unde se afla fortareata pare prea greu, exista un funicular care transforma acest urcus intr-o modalitate de relaxare si admirare a orasului.
Piata centrala din Salzburg este dominanta de Dom, cunoscut si sub numele de Catedrala Salzburg. Unul dintre cele mai importante atractii turistice ale orasului, Domul este construit in stilul baroc si a fost data in folosinta in 1628. Catedrala impresioneaza prin arhitectura si prin atentia deosebita data detaliilor: cele 4 statui din marmura colorata ii intruchipeaza pe Sfintii Rupert si Virgil (sfintii patroni ai provinciei), si pe Sf. Petru si Sf. Paul. Biserica a fost partial distrusa in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, reconstruirea ei fiind terminata in 1959.
Catedrala din Salzburg este locul in care a fost botezat celebrul compozitor Mozart. Catedrala poate fi vizitata in fiecare zi, intre orele 08.00 – 17.00 (ianuarie, februarie si noiembrie), intre orele 08.00 – 18.00 (martie, aprilie, octombrie, decembrie), 08.00 – 19.00 (mai – septembrie). Accesul este gratuit si se accepta donatii. Mozart si-a lasat puternic amprenta pe orasul Salzburg. Mii de turistii viziteaza casa in care s-a nascut celebrul compozitor, dar si pe cea in care a locuit. Casa in care s-a nascut Mozart se afla pe strada Getreidegasse, nr. 9 si este locul in care a locuit intre anii 1747 – 1773. Muzeul a fost deschis in iunie 1880 si ofera vizitatorilor ocazia de admira instrumente istorice folosite de Mozart, documente, portrete din timpul vietii sale, precum si camerele in care si-a desfasurat activitatea. Muzeul poate fi vizitat zilnic, intre orele 09.00 – 17.30 (septembrie – iunie) si 09.00 – 20.00 (iulie, august). Pretul biletelor este 7 euro (adulti), 2.50 euro (6 – 14 ani), 3 euro (15 – 18 ani), 6 euro (grupuri de minim 10 persoane), 16.50 (familii cu 4 membrii). Prin cardul Salzburg aveti acces gratuit.
Casa memoriala Mozart: In 1773, familia Mozart s-a mutat intr-o casa mai mare, situata in Makartplatz si numita Tanzmeisterhaus (inseamna profesor de dans). Casa avea doua corpuri, intr-unul dintre ele desfarusandu-se lectii de dans pentru copiii nobilimii. Dupa moartea parintilor lui Mozart, casa Tanzmeisterhaus a fost vanduta de mai multe ori. In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, cladirea a fost distrusa in mare parte, iar proprietarul a decis sa vanda terenul unei companii de asigurari care a ridicat o cladire de birouri. Cladirea care nu a fost avariata a fost vanduta Fundatiei Internationale Mozart. In 1989, Fundatia a cumparat cladirea de birouri pe care a daramat-o in 1994, pentru a reconstrui casa in care a locuit Mozart. In prezent, cladirea este folosita ca muzeu. Muzeul poate fi vizitat in fiecare zi, intre orele 09.00 – 17.30 (septembrie – iunie) si 09.00 – 20.00 (iulie, august). Pretul biletelor este: 7 euro (adulti), 2.50€ pentru copii intre 6 – 14 ani, 3€ pentru copii intre 15 – 18 ani, 6€ pentru grupuri de minim 10 persoane, 16.50€ pentru familii cu 4 membrii. Prin cardul Salzburg aveti acces gratuit.
Situat pe malul unui lac, Palatul Leopoldskron ofera o priveliste superba spre muntii Untersberg si este locul in care se desfasoara renumitul Festival Salzburg. Turul permite accesul in cele mai frumoase incaperi ale palatului: Marea Sala, unde se afla un semineu impresionant, apartamentele nobilimii, Camera Venetiana, decorata cu picturi si oglinzi, Camera Alba, Sala de Marmura, Camera Chinezeasca si biblioteca Max Reihardt.
Una dintre cele mai populare zone din Salzburg este Altstadt (orasul vechi). Zona se afla in centrul orasului, la sud de raul Salzach River, in spatele castelului Hohensalzburg. Orasul vechi este renumit pentru cladirile baroce, numeroase restaurante si taverne si magazine de lux sau cu suveniruri.
Manastirea Sf. Petru este cea mai veche manastire din partea de nord a Alpilor, fiind inconjurata de cel mai vechi cartier din Salzburg. Manastirea a fost folosita de calugari inca din secolul V, evenimente atestate de documente scrise si de inscriptiile de pe pereti. Manastirea Sf. Petru gazduieste cea mai veche biblioteca din Austria, iar una dintre piesele cele mai importante ale colectiei este o piesa din secolul XVII, numita Verbrüderungsbuch. Haus der Natur este locul in care turistii pot admira peste 200 specii de animale, de la reptile, broaste testoase, soparle, aligatori pana la pesti frumos colorati.
Acvariul este unul dintre cele mai frumoase din Europa Centrala si are numeroase specii de pesti tropicali. Tot aici sunt expusi si dinozauri. Muzeul poate fi vizitat zilnic, intre orele 09.00 – 17.00, iar pretul unui bilet este de 7.50€ pentru adulti, 5.50€ pentru copii intre 4 – 19 ani, 7€ pentru grupuri de minim 10 persoane si pensionari.
Cazare Salzburg, Austria
Hotelul Sacher Salzburg 5* se afla pe malul raului Salzbach, in centrul orasului, oferind privelisti minunate spre orasul vechi si fortareata. 113 camere si apartamente mobilate individual sunt decorate cu picturi originale, covoare pretioase si tapet din matase. Toate camerele sunt prevazute cu aer conditionat, internet WiFi, televiziune prin cablu, radio, minibar, seif si halate de baie.
Pentru disponibilitate, rezervari online si preturi de cazare la Hotel Sacher Salzburg: CLICK AICI!
Hotelul Altstadthotel Weisse Taube 4* este situat intr-o cladire istorica din 1365, aflat in inima centrului vechi al orasului Salzburg. Hotelul are 31 camere confortabile, dotate cu toate facilitatile necesare unei vacante perfecte.
Hotel & Villa Auersperg 4* se afla intr-o zona linistita si centrala din Salzburg. In apropiere de hotel se afla zona pietonal? Linzergasse care ofera acces rapid in zona istorica a orasului vechi, la Gradinile Mirabell, precum si la multe restaurante si magazine.
Hotelul Astoria 3* se afla in apropiere de centrul vechi al orasului, iar ultima renovare a avut loc in anul 2011. Hotelul are 28 camere frumos decorate, in stilul tirolez traditional, toate fiind dotate cu aer conditionat, tv, telefon, baie cu dus sau cada si uscator de par.
Cochet si cu o atmosfera intima si relaxanta, hotelul Zur Post 3* isi asteapta oaspetii in 25 camere comode si spatioase. Camerele sunt dotate cu mobilier traditional, TV, birou, telefon, living si baie proprie. Hotelul dispune de salon pentru servirea micului dejun, sauna, solar, seif, camera pentru depozitarea schiurilor, acces Internet gratuit.
Hotelul Adlerhof 2* se afla la 300 m de gara principala din Salzburg si ofera cazare in 30 camere duble, triple sau cvadruple. Camerele sunt curate si sunt dotate cu mobilier traditional din lemn, TV, baie cu uscator de par. Hotelul se afla la 15 minute de mers de jos de centru si ofera acces Internet si parcare gratuite.
Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Salzburg – Austria:
I am raw html block.
Click edit button to change this html
De ce sa rezervi cazare prin Booking.com?
» oferte si reduceri de la peste 850.000 unitati de cazare
» rezervi acum si platesti mai tarziu, fara taxe de rezervare
» preturi de cazare mici si posibilitatea de anulare gratuita
» cele mai bune si mai apreciate hoteluri, vile si pensiuni
» hoteluri ieftine si hoteluri de lux, in functie de buget
» ai la dispozitie comentarii si review-uri ale turistilor
Ce si unde mancam in Salzburg?
Gradini umbrite, cafenele traditionale, restaurante elegante, baruri trendy sau pensiuni cochete sunt locurile in care puteti avea parte de o masa delicioasa. Marea diversitate de localuri garanteaza reusita festinului. Restaurantele pretentioase au preturi foarte mari, iar preparatele sunt extraordinare.
Salzburg face parte din Austria de peste 200 ani, iar mancarea este un mix ingenios intre traditiile bavareze si cele austriece. Bucataria austriaca este diversificata si colorata: dulceata preparatele din Bohemia se imbina ideal cu condimentele unguresti si cu ingredientele mediteraneene. La loc de cinste in preferintele austriecilor cand vine vorba de supe, se afla Leberknodelsuppe, adica o supa limpede de vita, cu perisoare mici, din ficat. Alte supe servite adesea in restaurantele din Salzburg sunt: eachtlingsuppe (ciorba de cartofi cu carne de vita si oua) si winer suppentopf (ciorba de carnati). Snitelul are o crusta crocanta din pesmet este auriu si subtire si se serveste in mod traditional cu salata de cartofi. Pe langa snitel, vizitatorii mai incearca gulasul si gefullte paprika, adica ardei umpluti cu un amestec de carne tocata si orez si serviti de obicei cu sos de rosii si cartofi.
Localnicii gusta la micul dejun Gugelhupf, a carui denumire vine de la tava circulara in care se coace. Legenda spune ca imparatul Franz Iosif manca o bucata de fiecare data cand isi vizita amanta, actrita Katharina Schratt, la cafeaua de dupa amiaza. Tot imparatul Franz Iosif este cel care se delecta cu tafelspitz in fiecare zi, potrivit legendelor locale. Tafelspitzul inseamna un fel de mancare realizat din pulpa fiarta de vaca, servita cu rosti, adica mai multe bucati de cartofi gratinati, stropiti cu sos de mere si hrean.
Printre bucatele traditionale servite in Salzburg se numara si kaspressknödel (gogosi prajite din cartofi), beuschl (tocanita din plamani, trahee de porc, morcovi, vin alb, ceapa si telina), käsespätzle (budinca cu taitei si branza), fleischkknödel (chiftele de cartofi umplute cu carne), pinzgauer specktorte (placinta cu crusta crocanta si umplutura de bacon, cascaval, ceapa si smantana), rindsrouladen (rulada de vita umpluta cu castraveti murati) si bierfleisch (friptura de vita inabusita in bere neagra).
Desertul incheie intotdeauna o masa copioasa. Din bucataria austriaca va recomandam legendarul strudel cu mere (sau cu alte umpluturi: gem de visine, mac sau ciocolata), kaiserschmarrn (clatite pufoase cu sos de mere sau afine), bierkuchen (chec cu cacao), salzburg nockerl (desert pufos din lapte si fructe de padure), gugelhupf (pandispan).
Berea este cea mai populara bautura alcoolica din Salzburg. Incercati brandurile locale (Müllner Bräu, Bockbier, Dunkles Hefeweizen si veti fi incantati.
Vara weißer spritzer (spritul din apa minerala si vin) este un competitor puternic pentru bere. Recomadarile noastre pentru restaurantele din Salzburg sunt: Weisses Kreuz, Republic Cafe, Goldener Hirsch (restaurant de top), Sternbräu, Stiftkeller St Peter, Ikarus – Hangar-7, Schloss Aigen, Esszimmer si Barenwirt.
Viata de noapte si distractie in Salzburg
Desi in Salzburg traieste peste 20.000 de studenti, orasul nu are o viata de noapte palpitanta. Localnicii si studentii prefera sa se aduna in barurile si restaurantele din Centrul Vechi, unde distractia este garantata. In cazul in care sunteti in cautarea unui bar cu muzica live, va recomandam: Jazz It, Rockhouse si Shamrock Irish Pub.
Cele cateva cluburi din Salzburg sunt decorate dupa standardele internationale, insa nu sunt multi localnici sau turisti care sa le frecventeze. Cele mai populare sunt: Cave Club si Republic Cafe. Dupa ce termina serviciul, localnicii se aduna in barurile din Salzburg. Alegerile preferate de ei sunt: Augustiner Bräustübl (cea mai populara gradina de vara), Murphy’s Law, Die Weisse (berarie), Maestro, Diem’s Buschenschenke (taverna), Vis à Vis.
Shopping in Salzburg
Daca doriti sa faceti shopping in Salzburg, aveti la dispozitie peste 400 de magazine, toate situate in orasul vechi.
Cele mai importante magazine se afla pe strada Getreidegasse, unde buticurile elegante contrasteaza minunat cu magazinele de suveniruri sau de dulciuri traditionale. In timpul zilei, strada poate deveni foarte aglomerata, asadar este recomadat sa mergeti la cumparaturi dimineata.
Linzergasse este o alta strada plina de magazine frumoase. Localizata in partea dreapta a orasului vechi, strada Linzergasse este celebra pentru magazinele de bijuterii si fabricantii de ceasuri austrice. Cel mai mare mall din Salzburg este Europark, aflat la iesirea din oras. Centrul comercial are peste 130 magazine, printre care si IKEA, restaurante, cafenele, cinematograf si peste 4000 locuri de parcare.
Cum ajung in Salzburg, Austria?
» cu avionul: Avionul este cea mai rapida cale de a ajunge la Salzburg. Calatoria dureaza aproximativ 3 ore, iar companiile care opereaza curse spre Salzburg sunt: Austrian Airlines, Tarom, Air Berlin, Lufthansa, Swiss Air. Unele zboruri fac escala la Viena, Dusseldorf sau Berlin.
» cu masina personala: Daca mergeti la schi sau vreti sa vizitati mai multe orase din Austria, atunci masina este o alegere excelenta. Distanta Bucuresti – Salzburg este de 1361 km si poate fi parcursa in 17 ore. Cea mai buna ruta este Bucuresti – Valea Oltului – Nadlac – Szeged – Budapesta – Viena – Linz – Salzburg.
Cazare recomandata in Salzburg
Te-ar putea interesa si: