Articol scris de Tatiana Mihailovici
Mi-am dorit sã vãd “Il Santo” încã de anul trecut, când am vizitat Italia. De ce ? Nici eu nu ştiu exact,deoarece sunt ortodoxã, iar Sfântul Antonio di Padova, sfântul protector al sãracilor, al flãmânzilor, al femeilor însãrcinate, al logodnicilor, al cãsãtoriei, al cãlãtorilor, al marinarilor, al obiectelor pierdute, al animalelor,este catolic.
Poate pentru cã este cel mai iubit sfânt (la nivel mondial) şi cel care a fost canonizat cel mai repede din istoria Vaticanului: la aproximativ un an dupã moarte. Tot la un an dupã moartea sa începe şi construcţia actualei bazilici, care înglobeazã capela unde se odihneşte sfântul. Biserica a fost construitã de-a lungul unei perioade de aproximativ 70 de ani, între 1232 şi 1300.
Bazilica este una dintre cele patru biserici care aparţin Vaticanului dar care nu se aflã în capitalã şi este cea mai mare bisericã din Padova şi a doua ca mãrime din Italia, dupã Basilica San Pietro.
Imensa basilică San Antonio, este încoronată cu opt cupole bizantine şi turnuri în stilul minaretelor, adăpostind mormântul şi moaştele sfântului patron al oraşului (portughez prin naştere şi padovan prin destin) în capela decorată cu basoreliefuri ce înfăţişează minunile săvârşite de el.
Înãuntru, bazilica este imensã. Dacã exteriorul are elemente arhitecturale bizantice, romantice în interior este baroc. Mult baroc.Pe lângă ornamentele baroce şi relicvele din vremea sfântului (inclusiv osemintele şi limba sa păstrată în memoria talentului său oratoric), am admirat superbele sculpturi în marmură executate de Sansovino, Falconetto şi Donatello.Curbele şi grija pentru detaliu sunt impresionante. Impresionantã este şi cuplola care mãsoara o înãlţime de 56 metri.
Pe lângã sentimentul de apãsare, simţeam cã mã pierd. Era un furnicar de oameni, o mulţime de capele şi traseul pe care trebua sã-l urmezi era labirintic. Am ajuns şi în capela Sfântului, denumit si Altarul, aici gasindu-se unele dintre cele mai frumoase statui si picturi din basilica,unde am vãzut dispuse moaştele sale şi unde mulţi oameni aşteptau sã se roage un pic sfântului, sperând la un miracol.Într-un relicvariu din marmură şi sticlã,sunt păstrate câteva relicve curioase ce au aparţinut acestuia.
Altarul înalt, din marmură neagră, este împodobit cu frumoase sculpturi din marmură şi bronz realizate de Donatello, care este şi autorul statuii condotierului Gatamelata, situată în piaţa din faţa basilicii, inspirată de statuia lui Marcus Aurelius de la Roma.
Foarte multe picture celebre, multã marmurã, candelabre imense, mult lemn de nuc, ţesãturi aurite care împodobesc pereţii, multe statui ale Sf. Anton şi Fecioarei Maria. Toate aceste lucruri mã ameţesc, nu mai stiu ce sã privesc dar nu-mi creeazã niciun sentiment religios. Privesc totul ca pe nişte opere de artã ,într-un imens muzeu.
În orice anotimp al anului ai merge să vizitezi bazilica, această imensă biserică este arhiplină de turişti veniţi din toate colţurile lumii, ca să nu mai vorbim de procesiunile din 13 iunie, închinate Sfântului.
Am vizitat apoi cele douã grãdini mari ale basilicii, unde ni s-a permis sã facem poze. Un gard viu, înflorat înconjoarã curtea centralã, care foarte multe magnolii imense şi foarte multe arcade.
Sf. Anton de Padova a rãmas în conştiinţa creştinismului universal, ca cel care a fãcut cele mai multe minuni, ajutând oamenii sãrmani, invalizii şi care a purtat peste tot cuvântul Domnului. A fost numit “gãsitorul lucrurilor pierdute”, pentru cã îi ajuta pe cei a cãror lucruri se pierdeau sau erau furate. De asemenea a fost numit şi “pãrintele sãracilor” pentru cã dãdea pâine celor care nu aveau ce sã mãnânce.
A murit la varsta de 36 de ani, într-o mica bisericã din apropierea oraşului Padova. Mai târziu moaştele i-au fost aduse in noua basilicã construitã, iar locul a generat lungi perioade de pelerinaj credincioşilor veniţi sã se vindece, sau pur si simplu acelora care vin sã se roage.
Imaginile din interiorul basilicii nu-mi aparţin, deoarece fotografiatul nu era permis în interior şi acolo unde toatã lumea respectã regulile,nu poţi sã nu faci la fel. Fotografiile din interior au fost preluate de pe Internet.
Te-ar putea interesa si: