Nassau este situat pe Insula New Providence si este capitala statului Bahamas, una dintre cele mai cunoscute si mai frumoase insule din Marea Caraibelor. Clima calda si placuta dar si frumusetea exotica a insulei a facut din Bahamas o atractie turistica de neegalat. Nassau este principalul centru economic, educational si cultural din Bahamas, un port maritim important si o statiune foarte cunoscuta in intreaga lume.
Cea mai celebra insula de aici este Insula Paradisului, o statiune turistica de lux cu plaje cu nisip fin, cazinouri si hoteluri extravagante. In 1959 statiunea a fost achizitionata de americanul Huntington Hartford care a construit pe insula primele cladiri, inclusiv complexul Ocean Club si terenul de golf. Cladirea care domina aceasta insula este cea a hotelului Atlantis deschis in 1998. Acesta a fost construit de sud-africanul Solomon Kerzner, cunoscut pentru detinerea unor hoteluri exclusiviste in mai multe colturi ale lumii (Dubai, Arabia Saudita, Maldives, Mauritius, China etc), unul asemanator si cu acelasi nume se afla si in Dubai (Atlantis The Palm). Complexul cuprinde 6 cladiri pentru cazare, fiecare decorata dupa o anumita tema (Royal Towers, Coral Towers, Beach Tower, The Cove Atlantis, The Reef Atlantis si vilele Harborside Resort At Atlantis). Bridge Suit din Royal Towers este unul dintre cele mai scumpe apartamente din lume. Un paradis al gurmanzilor, hotelul gazduieste restaurante cu specific mediteranean, japonez, italian, texan si multe altele, toate atent pregatite de cei mai buni chefi. Pentru ca vacanta petrecuta aici sa fie perfecta, hotelul pune la dispozitie un club de golf, un casino, un parc acvatic impresionant, centre fitness si spa, zone de shopping, cluburi de noapte si o experienta de neuitat impreuna cu delfinii la Dolphin Cay.
Pe langa hotelurile de lux, in Nassau puteti vizita Cartierul Istoric si Cladirea Parlamentului, un amestec de cladiri coloniale si gospodarii mici specifice zonei. O statuie a Reginei Victoria se afla in fata parlamentului. Galeria Nationala de Arta, un fost tribunal, acum muzeu, prezinta dezvoltarea tendintelor artistice pe insula, dinaintea colonizarii si pana astazi. Manastirile Versailles, construite initial in Franta, au fost aduse pe rand aici de catre Huntington Hartford, gradinile din jur dau un aer romantic de aceea cele mai multe cununii au loc aici. Gradina botanica si zoologica Ardastra Gardens cuprinde plante si animale exotice din toata lumea. Pasarile flamingo sunt atractia principala, acestea merg in formatie si asculta comenzile unui “dresor”.
Faceti o calatorie inapoi in timp si aflati cum traiau piratii la Muzeul Piratilor din centrul orasului. Scarile Reginei sunt o alta atractie a locului, acestea au fost construite de sclavi in onoarea reginei Marii Britanii si duc pana la Fortul Fincastle. Pentru suveniruri sau cumparaturi de lux mergeti in Piata Straw sau pe Strada Bay. Daca va aflati in Nassau pe la inceputul anului este bine de stiut ca in aceasta perioada se desfasoara festivalul Junkanoo, asemanator celebrului carnaval de la Rio, in timpul festivalului are loc o defilare a trupelor de dans, pe langa alte spectacole.