Mocanita a fost construită după Primul Război Mondial, fiind folosită pentru transportul lemnului tăiat in munți. Mocanita se compune dintr-o locomotivă cu aburi, vagoane pentru transportul buștenilor și vagoane pentru persoane și circulă pe o cale ferată îngustă, ce urmărește Valea raului Vaser.
Mocănița este folosită și astăzi, în ciuda vârstei înaintate, pentru transport forestier sau pentru transportul localnicilor și a turiștilor. Pornește din Vișeul de Sus și urcă, urmărind valea Vaserului, până sus în munte, parcurgând un traseu de aproximativ 40 de kilometri, cu o viteză de maximă 30 km/ h. Turiștii se pot opri pe drum, în una din multele halte și pot începe o excursie prin munți.
Pentru disponibilitate, rezervari online si preturi de cazare in Maramures: CLICK AICI!
Călătoria începe din localitatea Vișeul de Sus și trece pe lângă casele din localitate și apoi după 7 kilometri, trenul intră în pădure, trecand pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii și făcându-și intrarea în munți prin tuneluri întunecate. Călătoria se continuă pe pante abrupte, până la capătul Vaii Vaserului. La urcare Mocanita lasă, din loc în loc, vagoane goale, pe care le va lua la întoarcere, pline de bușteni.

Mocanita – Viseul de Sus
O plimbare cu Mocănița este o aventură pe care nu o poți rata, o incursiune într-un peisaj sălbatic și minunat de frumos, o experiență de neuitat.
Alti cititori au fost interesati de:
Ce modele de ochelari de soare si de vedere se poarta vara aceasta?
18 modele de costume de baie care iti garanteaza o aparitie chic pe plaja sau la piscina
Cum să îți alegi un troler pentru bagajul de mână sau de cală pentru călătoriile cu avionul
Program si tarife Mocanita - Viseul de Sus
Trainicele locomotive cu abur vă vor purta din nou prin sălbatica Vale a Vaserului până la stația Paltin (km 21.6), oferindu-vă oportunitatea de a vă bucura de minunatele peisaje din Munții Maramureșului.
În stația Paltin, pe toată durata staționării veți putea servi masa în locuri special amenajate, să explorați împrejurimile și chiar să urmați un scurt traseu în natură însoțiți de un ghid turistic.
Tarife perioada: 22 martie – 3 iunie
Plecarea: ora 09:00 de la Gara CFF Vişeu de Sus
Traseul Vişeu de Sus – Paltin (Km 21,6)
Program Joi, vineri, sâmbătă, duminică
Prețul Adulţi: 55 RON/pers; Studenţi/Pensionari: 45 Ron/pers; Şcolari: 37 RON/pers
Alte servicii Museum-Cafe Elefant
Sosirea Aprox. ora 14:30 în Vişeu de Sus
Tarife perioada: 4 iunie – 15 iulie
Plecarea: ora 09:00 de la Gara CFF Vişeu de Sus
Traseul Vişeu de Sus – Paltin (Km 21,6)
Program Zilnic, inclusiv duminica
Prețul Adulţi: 59 RON/pers; Studenţi/Pensionari: 49 Ron/pers; Şcolari: 39 RON/pers
Alte servicii Museum-Cafe Elefant
Sosirea Aprox. ora 15:30 în Vişeu de Sus
* În perioada de sărbători/sezon de vârf pot interveni atât decalări ale orelor de plecare/întoarcere, cât şi modificări la timpul de staţionare în Paltin
Tarife perioada: 16 iulie – 2 septembrie
Plecarea: ora 09:00 de la Gara CFF Vişeu de Sus
Traseul Vişeu de Sus – Paltin (Km 21,6)
Program Zilnic, inclusiv duminica
Prețul Adulţi: 67 RON/pers; Studenţi/Pensionari: 52 Ron/pers; Şcolari: 42 RON/pers
Alte servicii Museum-Cafe Elefant
Sosirea Aprox. ora 15:30 în Vişeu de Sus
* În perioada de sărbători/sezon de vârf pot interveni atât decalări ale orelor de plecare/întoarcere, cât şi modificări la timpul de staţionare în Paltin
Tarife perioada: 3 septembrie – 30 septembrie
Plecarea: ora 09:00 de la Gara CFF Vişeu de Sus
Traseul Vişeu de Sus – Paltin (Km 21,6)
Program Zilnic, inclusiv duminica
Prețul Adulţi: 59 RON/pers; Studenţi/Pensionari: 49 Ron/pers; Şcolari: 39 RON/pers
Alte servicii Museum-Cafe Elefant
Sosirea Aprox. ora 15:30 în Vişeu de Sus
* În perioada de sărbători/sezon de vârf pot interveni atât decalări ale orelor de plecare/întoarcere, cât şi modificări la timpul de staţionare în Paltin
Tarife perioada: 04 octombrie – 18 noiembrie
Plecarea: ora 09:00 de la Gara CFF Vişeu de Sus
Traseul Vişeu de Sus – Paltin (Km 21,6)
Program Joi, vineri, sâmbătă, duminică
Prețul Adulţi: 55 RON/pers; Studenţi/Pensionari: 45 Ron/pers; Şcolari: 37 RON/pers
Alte servicii Museum-Cafe Elefant
Sosirea Aprox. ora 14:30 în Vişeu de Sus
Te-ar putea interesa si: