Liechtenstein

Casa princiara de Liechtenstein, de la care principatul isi ia numele, isi trage obarsia din din Austria Inferioara, unde se gaseste Castelul Liechtenstein. Actuala familie princiara a avut in proprietate castelul de pe la 1140 pana in secolul al XIII-lea si din 1807 pana in zilele noastre. De-a lungul secolelor, familia a achizitionat vaste intinderi de pamant, predominant in Moravia, Austria Inferioara, Silezia si Ducatul Styriei, desi, in toate cazurile, aceste teritorii erau posedate, prin feudalism, sub alti suzerani mai seniori, in particular sub diverse ramuri ale Casei de Habsburg, pe care cativa printi ai Liechtensteinului au servit-o ca sfatuitori personali. Astfel, fara teren vasal tinut direct sub tronul imperial, dinastia liechtensteiniana nu a putut indeplini cerintele de baza pentru admiterea in adunarea deliberativa a imperiului, Reichstagul.In secolul XVII, casa de Liechtenstein a avut ocazia de a deveni membru al Reichstagului, in colegiul princiar al acestuia, prin achizitionarea unor titluri nobiliare si a teritoriilor atasate lor. Erau vizate proprietati care depindeau direct de de Sfantul Imparat Roman, nefiind subordonate unor altor feudali. In acest scop au fost achizitionate minusculul Herrschaft (domeniu al seniorului feudal) al Schellenbergului si judetul Vaduz (in 1699 si respectiv 1712) de la contii de Hohenems. Micul Schellenberg si Vaduz aveau exact statutul politic necesar; nu aveau niciun senior feudal cu exceptia contelui lor suveran si a Imparatului suzeran.

Asadar, pe 23 ianuarie 1719, dupa ce achizitia fusese facuta in mod corespunzator, Carol al VI-lea, Imparat Roman, a decretat unirea Vaduzului cu Schellenberg si a promovat teritoriul nou format la demnitatea de Fürstentum (principat), cu numele de „Liechtenstein” in onoarea „servitorului sau adevarat, Anton Florian, Principe de Liechtenstein”. Pe aceasta data, Liechtenstein a devenit membru suveran al Sfantului Imperiu Roman. Din punct de vedere a relatiilor moderne de drept international, aceasta tranzactie poate fi interpretata ca o dovada a caracterului pur politic a procurarilor de pozitii in Reichstag, dat fiind faptul ca Printii Liechtensteinului nu au pus piciorul in noul lor principat timp de peste 120 de ani.

Ca rezultat a Razboaielor napoleoniene, Sfantul Imperiu Roman a ajuns, pana in 1806, sub controlul imparatului francez Napoleon I. Napoleon a dizolvat Imperiul si acest fapt a avut consecinte mari pentru Liechtenstein: mecanismele imperiale, legale si politice s-au destramat, iar obligatiile feudale dinlauntrul Imperiului au fost sistate. Publicatiile moderne atribuie de obicei (desi incorect) suveranitatea Liechtensteinului acestor evenimente.

In realitate, printul sau a ramas senior suveran, dar din 25 iulie 1806, cand a fost fondata Confederatia Rinului, la care Liechtenstein a fost membru, statul Liechtenstein si seful sau au fost de facto un vasal a hegemonului acesteia, Imparatul Francez Napoleon I, pana la dizolvarea Confederatiei, pe 19 octombrie 1813. Ca urmare a noii conjuncturi, Liechtenstein a aderat la Confederatia Germana (20 iunie 1815 – 24 august 1866), care a fost prezidata de catre Imparatul Austriei.

In 1818, Johann I a acordat o constitutie, desi era limitata prin natura sa. In anul 1818, de asemenea, Printul Alois a fost primul membru al casei de Liechtenstein care a vizitat principatul; totusi, prima vizita a unui print suveran nu va avea loc pana in 1842.

In secolul al XIX-lea, in Liechtenstein a fost deschisa prima fabrica (1836), permitand producerea ceramicii; in 1861, a fost fondata Banca pentru depozit si imprumut, precum si prima moara de tesut bumbac. In 1868 au fost construite doua poduri peste Rin, iar in 1872 a fost construita o cale ferata de-a lungul principatului.

In 1866, la declansarea Razboiul Austro-Prusac, principatul a fost supus la noi presiuni, caci, o data cu declararea pacii, Prusia a acuzat Liechtensteinul ca ar fi cauza razboiului prin numararea gresita a voturilor pentru razboiul cu Austria. Ulterior, Liechtenstein a refuzat sa semneze un tratat de pace cu Prusia si au ramas in razboi, desi nu s-a infaptuit niciun conflict propriu-zis. Acesta a fost unul din argumentele sugerate pentru a justifica invazia posibila a Liechtensteinului in anii 1930.

Pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial, principatul a fost, mai intai, strans legat de Imperiul Austriac si apoi de Imperiul Austro-Ungar; venitul printilor de Liechtenstein continua sa provina in cea mai mare parte dela proprietatile lor din teritoriile Habsburgice si ei au continuat sa petreaca mult timp la palatele lor din Viena. Devastarile cauzate de Primul Razboi Mondial au fortat tara sa incheie o uniune monetara si comerciala cu celalalt vecin al sau, Elvetia.

In 1868 a fost desfiintata armata Liechtensteinului – din motive financiare. Se argumenteaza ca, pe vremea dizolvarii Imperiului Austro-Ungar, Liechtenstein – ca feuda a Sfantului Imperiu Roman – nu a mai fost legat de statul independent in curs de aparitie, Austria, deoarece aceasta din urma nu s-a considerat succesorul legal al Imperiului. Aceasta teorie este partial contrazisa de perceptia liechtensteiniana contemporana ca Imparatul Austro-Ungar detronat inca a mentinut o mostenire abstracta a Sfantului Imperiu Roman.
Franz I, Print de Liechtenstein.

In primavara anului 1938, dupa anexarea Austriei la Germania Mare, principele Franz I, in varsta de 84 de ani, a abdicat, numindu-si varul de 31 de ani, Printul Franz Josef al II-lea, ca succesor al sau. Desi in mod oficial motivul abdicarii lui Franz I a fost varsta inaintata, s-a sugerat ca el nu a dorit sa fie pe tron daca Germania avea sa „inghita” Liechtensteinul. Sotia lui, cu care s-a insurat in 1929, fusese o evreica instarita din Viena, iar nazistii liechtensteinieni locali deja o identificasera ca o „problema” evreiasca. Desi Liechtenstein nu a avut un partid oficial nazist, o miscare de simpatie nazista era deja pe punctul de a izbucni in Partidul Uniunii Nationale din aceasta tara.

Pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Liechtenstein a ramas neutru, in timp ce tezaurul princiar din zona de razboi erau duse in principat si la Londra pentru a fi in siguranta. La sfarsitul conflictului, Cehoslovacia si Polonia, dorind sa confiste ceea ce se credea a fi posesiuni germane, au nationalizat toate terenurile ereditare a dinastiei Liechtensteinului si posesiile din Moravia, Silezia si Boemia – principii Liechtensteinului au trait in Viena pana la Anschluss-ul din 1938. Nationalizarile (obiect al disputelor judiciare la Curtea Internationala de Justitie) au inclus peste 1600 km2 de teren agricol si forestier, in care se aflau mai multe castele si palate a familiei princiare.

Cetatenilor Liechtensteinului le era interzis, de asemenea, sa intre in Cehoslovacia pe timpul Razboiului Rece. Liechtenstein a oferit azil pentru aproximativ cinci sute de soldati din Prima Armata Nationala Ruseasca (o forta ruseasca colaborationista luptand in cadrul Wehrmachtului german) la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial; acest fapt este comemorat de un monument de la orasul de granita, Hinterschellenberg, si este marcat pe harta turistica a tarii. Actul de a oferi adapost nu a fost o favoare mica, deoarece tara era saraca si a avut dificultati in adapostirea unui grup de refugiati de asemenea proportii.

Fiind in mari nevoi financiare dupa razboi, dinastia Liechtensteinului a recurs la vinderea comorilor artistice a familiei, de exemplu, portretul nepretuit al Ginevrai de Benci de Leonardo da Vinci, care a fost achizitionat de Galeria Nationala de Arta din Statele Unite, in 1967. In deceniile care au urmat, insa, Liechtenstein a prosperat, deoarece a folosit rate de impozite scazute pentru a atrage companii si firme catre tara.

Printul de Liechtenstein este al saselea cel mai bogat monarh din lume, cu o avere es