Desi este mai putin cunoscuta decat celelalte insule celebre din Oceanul Pacific, insula Pinilor (Ile des Pins) fascineaza prin plajele sale exotice cu nisip alb, ape azurii si paduri verzi de pin.
Insula Pinilor se afla in Noua Caledonie, Oceanul Pacific, are o populatie de aprox. 2000 de locuitori (95% populatie indigena) si o suprafata de 152 km². Insula apartine statului francez, limba oficiala este limba franceza, dar exista aici si cateva triburi care vorbesc propria lor limba.
Vizitati satele traditionale si explorati padurile luxuriante ale micului paradis tropical, admirati piscina naturala Oro Bay si relaxati-va la soare pe una dintre cele mai frumoase plaje ale Pacificului. Faceti scufundari in apele limpezi si admirati vietatile marine. Pe insula puteti intalni broasca testoasa verde care este rara in lume si uriasa soparla gecko.

Piscina naturala Oro Bay
Iubitorii surfingului si scufundarilor vin aici din toate colturile lumii sa admire a doua bariera de corali ca marime din lume si grotele subacvatice. Golful Upi este foarte cunoscut pentru pasionatii sporturilor nautice dar si pentru cei care doresc o simpla plimbare cu barca pe apele de basm ale insulei. Nu plecati de pe insula fara sa ascultati Kaneka, muzica traditionala interpretata de poporul Kanak.
Cele mai cunoscute hoteluri si resorturi de pe insula Pinilor sunt: Le Meridien Ile des Pins, Oure Tera Beach Resort, Hotel Kou-Bugny sau Kodjeue Hotel. Fie ca optati pentru un hotel sau pentru o casuta pe plaja veti petrece o vacanta de vis in acest loc minunat.
Te-ar putea interesa si: