Grecia: purtarea mastii in aer liber nu mai este obligatorie!
Purtarea măștii în aer liber nu va mai fi obligatorie în Grecia, începând de joi, iar restricțiile de circulație pe timp de noapte vor fi și ele eliminate, de luni, în contextul unei ameliorări a situației epidemiologice, a avansului campaniei de vaccinare anti-Covid, dar și unui val de căldură care face dificilă purtarea măștii.
Ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias a precizat miercuri la o conferinţă de presă că măştile sanitare rămân obligatorii în spaţiile închise şi în exterior, în cazul în care există aglomeraţii, conform Agerpres.
Alte măsuri anunţate sunt creşterea numărului de persoane la o masă în restaurante (de la 6 la 10), posibilitatea organizării de botezuri şi de nunţi cu până la 400 de invitaţi (de la 300) şi creşterea la 120 a numărului de persoane prezente pe plajă la fiecare 1.000 de metri pătraţi.
ACUM vacanta in Grecia este una posibila si sigura, dar in semn de precautie noi recomandam sa alegeti un sejur pe cont propiu, dvs va rezervati singuri cazare de pe Booking (cu anulare GRATUITA) sau direct de la proprietari.
Daca nu ati rezervat pana acum, intrati pe link-urile de mai jos si veti gasi oferte bune de cazare in Grecia, potrivite gusturilor si bugetului dvs.:
Thassos – preturi de la 20 euro/camera/noapte: CLICK AICI pentru oferte!
Cazare in Halkidiki – REZERVA ACUM online – REDUCERI < 35%!
Sejur pe cont propriu in Corfu – Oferte de cazare de la 10 euro/noapte/pers. – REZERVA online AICI!
Plaje de vis in Lefkada – Preturi de nerefuzat: DESCOPERA!
Cazare in Kefalonia➡️ https://bit.ly/30HJOdF
Sejur pe cont propriu Paralia Katerini➡️ https://bit.ly/2WyEuoL
Cazare in Zakynthos➡️ https://bit.ly/2WuYY1r
Skiathos➡️ https://bit.ly/2WyAGn9
Parga➡️ https://bit.ly/2HFEUpR
Nei Pori – Riviera Olimpului➡️ https://bit.ly/2Tpo1mL
Ce trebuie sa stiti daca mergeti in Grecia?
1. Intrarea in Grecia indiferent de modalitate (cu avionul, cu autocarul sau cu masina personala) se va face numai pe baza urmatoarelor documente:
- a) certificatul de vaccinare
- b) test PCR negativ sau antigen
- c) certificat de boală sau diagnostic pozitiv, valabil între 2 – 9 luni.
.SAU
Desi se accepta si prezentarea in format electronic, recomandarea noastra este sa aveti documentele de mai sus, printate pe hartie, in original.
2. Chiar daca aveti testul facut in Romania, la intrarea in Grecia, autoritatile elene pot decide retestarea oricarui turist. Sistemul folosit este cel de anul trecut si pentru ca se primeste rezultatul in 5 minute, vor fi timpi mai mari de asteptare la trecerea frontierei. Daca sunteti selectat pentru testare, aveti obligatia de a va supune verficarii. Refuzul poate duce la interzicerea accesului in Grecia.
3. Oricare turist care intra in Grecia (cu masina personala, autocarul, avionul etc) trebuie sa prezinte formularul cu codul QR, completat cu minim 24 de ore inainte de intrarea in Grecia.
4. Puncte terestre de trecere a frontiere in Grecia
Punctele de frontiera Kulata – Promachonas si Ormenio vor functiona nonstop, iar punctul de trecere dintre Macedonia de Nord si Grecia de la Evzoni si punctul de frontiera Nymfaia – Makaza sunt deschise intre orele 07.00 – 23.00!
Punctul de frontieră Kakavia rămâne deschis EXCLUSIV pentru lucrătorii sezonieri în agricultură, accesul prin acesta fiindu-le permis doar între orele 08.00-16.00, în timp ce pentru autovehiculele de transport mărfuri (TIR) accesul este permis între orele 07.00-19.00.
Daca veti calatori cu avionul trebuie sa stit ca sunt deschise toate punctele de acces aerian, cu program non-stop
În pofida relaxării măsurilor, epidemiologii amintesc că în Grecia doar 3 din 10 persoane s-au vaccinat cu schema completă, în timp ce 44% din populaţie este imunizată cu cel puţin o doză de vaccin. În ultima lună, Grecia a înregistrat o scădere a numărului de cazuri zilnice, precum şi o reducere a numărului de persoane la terapie intensivă şi a deceselor.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 520 de infectări cu SARS-CoV-2 şi 14 decese. De când a început pandemia de Covid-19, în Grecia s-au înregistrat în total 419.455 de infectări şi 12.595 de decese din cauza acestei boli.
Te-ar putea interesa si: