Situată în sud-est, Bavaria ocupă aproape o cincime din suprafața totală a Republicii Federale Germania, fiind al doilea cel mai populat stat din țară, cu peste 12 milioane de locuitori. De asemenea, găzduiește al treilea cel mai mare oraș al țării. Munchen, care servește drept capitală a Bavariei. Cei mai mulți străini, când se gândesc la cultura germană, își imaginează cârnați, bere, festivalul Oktoberfest și muzică de fanfară.
Ei bine, toate acestea sunt, de fapt, specifice culturii bavareze. Dar identitatea regională unică a acestui stat nu este singurul lucru pe care merită să îl experimentezi aici; în Bavaria vei găsi castele uimitoare ce au inspirat desenele Disney, orașe medievale, podogorii îmbelșugate, o parte din falnicii munți Alpi și multe alte lucruri și locuri interesante.
Iată o listă scurtă cu cele mai importante atracții turistice pe care să le bifezi într-o călătorie în ținutul Bavariei:
Munchen
Cunoscut pentru Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din întreaga lume, care are loc anual din 1810 încoace, atrăgând mereu peste 6 milioane de vizitatori, Munchen este, înainte de toate, un oraș bogat în obiective istorice și culturale, piețe pline de viață (cum este Marienplatz) și catedrale impozante (precum Frauenkirche).
De neratat în acest oraș vizitarea Viktualienmarkt, castelul Nymphenburg și ale sale grădini superbe realizate în stilurile baroc și rococo, BMW World, magazinele din Maximilianstrasse, muzeul de artă modernă Neue Pinakothek și Palatul Regal.
Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Munchen – Bavaria:
De ce sa rezervi cazare prin Booking.com?
Toggle content goes here, click edit button to change this text.
Castelul Neuschwanstein
La doar o oră și jumătate de condus din Munchen vei găsi una dintre cele mai importante atracții turistice ale Germaniei, uimitorul Neuschwanstein. Acest castel cu aspect ce pare a fi desprins din basme este renumit pentru faptul că l-a inspirat pe Walt Disney în crearea Frumoasei Adormite, făcând chiar și o replică mai mică a acestuia în Disneyland.
Construit la dorința regelui Ludwig al II-lea, acest castel nu a servit niciodată ca reședință regală principală, iar interioarele sunt neterminate din punct de vedere tehnic, chiar și după șaptesprezece ani de muncă, acestea încetând atunci cand regele a murit în mod misterios. De pildă, camera tronului, realizată în stil bizantin, nu are tron. Cu toate acestea, castelul este magnific și este un must-see atunci când vizitezi Bavaria. Reține însă că pentru a putea intra în castel, trebuie să faci parte dintr-un tur cu ghid!
Cauti bilete de avion ieftine din Romania catre Munchen?
Pentru disponibilitate, rezervari online si preturi bilete de avion Munchen: CLICK AICI!
Chiemsee Alpenland. Concurând cu Ludovic al XIV-lea, regele Ludwig al II-lea a modelat Palatul Herrenchiemsee după versiunea palatului Versailles din Paris. Cu o istorie captivantă și cu un decor uluitor, palatul nu a fost totuși niciodată terminat. Chiar și așa, camerele generoase ale palatului, cu ale sale povești fascinante, merită să fie vizitate, acest lucru fiind însă posibil doar printr-un tur cu ghid.
Palatul este situat în Herreninsel, o insulă formată pe cel mai mare lac din Bavaria, Chiemsee, aici putându-se ajunge fie pe jos, fie printr-o plimbare cu feribotul, care oferă priveliști fermecătoare ale apei și munților.
Aschau. La sud de Lacul Chiemsee, fă o plimbare până la muntele Kampenwand, cu telecabina desigur, pentru a admira superbele vederi ale văii Prien și ale Castelului Hohenaschau, unul dintre cele mai mari castele din Bavaria. Când ajungi în vârf, la aproximativ 1500 de metri altitudine, poți face drumeții pe una dintre poteci, poți servi un tort de mere și prăjituri cu prune la unele dintre terase sau, pur și simplu, bucură-te de aerul proaspăt și de peisajele alpine uimitoare, ascultând clopoțeii vacilor ce pasc pe pășunile munților.
Augsburg. Unul dintre cele mai vechi orașe din Germania, Augsburg este un candidat pentru Patrimoniul Mondial UNESCO datorită sistemului său unic de gestionare a apei, pe care Muzeul Maximilian îl prezintă în expoziția “Water Art Augsburg”.
Orașul este, de asemenea, un model de urbanism datorită lui Jakob Fugger, care a creat cel mai vechi proiect de locuințe sociale care încă sunt date în folosință. Fuggerei a fost construit în secolul al XVI-lea pentru a oferi locuințe de calitate oamenilor săraci.
Te-ar putea interesa si: