Agios Nikitas - insula Lefkada
Una dintre cele mai frumoase statiuni turistice din insula Lefkada, Agios Nikitas se afla partea de nord-vest a insulei, la 12 km de capitala Lefkada, intr-o zona linistita, cu case dispuse in forma de amfiteatru, inconjurate de vegetatie si de mare.
Agios Nikitas este un satuc fermecator, situat intr-un decor natural de o frumusete rapitoare, cu o plaja micuta si cocheta, cu taverne traditionale si zeci de studiouri sau vile unde iti poti stabili cartierul general pe durata vacantei tale in insula Lefkda.
Strada principala din Agios Nikitas ce duce spre mare este marginita de taverne, baruri, restaurante, mini-market-uri si magazine de suveniruri, fiind destinata doar pietonilor.
Plaja in Agios Nikitas
Statiunea Agios Nikitas dispune de propria sa plaja, micuta si cocheta, situata intr-un golf, cu cateva stanci in parti, inconjurata de padure si munte, ca un amfiteatru. Agios Nikitas nu are nici faleza, nici promenada, insa apusul de soare care se rostogoleste in mare poate fi admirat de la cele cateva terase de pe buza plajei.

Agios Nikitas – Lefkada
Din Agios Nikitas se poate ajunge cu usurinta la alte plaje din zona: plaja Milos (poate cea mai frumoasa plaja din Lefkada), plaja Kathisma (plajă mare, cu cluburi si taverne), plaja Pefkoulia sau Kathisma. Micuta plaja din Agios Nikitas poate fi o varianta foarte buna toride in care nu aveti chef sa va deplasati prea mult pentru a ajunge pe una dintre renumitele plaje din insula Lefkada.
Cazare recomandata in Agios Nikitas
Atractii si obiective turistice in Agios Nikitas si imprejurimi
Lefkada este renumita pentru stancile albe (Leukos = alb in greaca), in special pentru Capul Lefkada, pentru castelul venetian medieval Agia Mavra, orasul preistoric din Nirikos, Manastirea Faneromeni (cel mai important centru religios al insulei), Muzeul Arheologic, Biserica Agios Ioannis si Cascada Dimosari.

Manastirea Faneromeni – Lefkada
Odata ajuns pe insula, trebuie sa stii ca Porto Katsiki, Kathisma si Egremni sunt cele mai fascinante frumuseti naturale, iar Agios Ioannis si Vassiliki au cele mai bune conditii pentru practicarea sporturilor nautice. Iar dupa ce le-ai vazut pe acestea, fa un tur al marilor orase turistice, precum Lefkada Town, Nidri, Vassiliki si Sivota, si petrece cu localnicii, asa cum n-ai facut-o vreodata. Mai jos ti-am pregatit cateva obiective „must see” in Lefkada, care iti vor lasa amintiri placute din timpul vacantei.
Unde te cazezi in Agios Nikitas
Daca alegi o vacanta pe cont propriu in Agios Nikitas iti recomandam să optezi pentru variante de cazare la vile sau hoteluri care oferă doar mic dejun, pentru a “gusta” cât mai mult din specificul culinar al insulei Lefkada. In Agios Nikitas aveti la dispozitie multiple variante de cazare, preturile variind in functie de serviciile si facilitatile oferite, perioada sejurului si si de apropierea de plaja sau de centru statiunii.
Preturile de cazare in Agios Nikitas nu sunt deloc piperate, conform ofertelor de pe Booking, pretul unei camere duble pornind de la 30 euro/noapte.
Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Agios Nikitas – insula Lefkada:
Restaurante si taverne in Agios Nikitas
Ce mancam in Lefkada – Agios Nikitas?
Grecia in general si Lefkada in mod deosebit au o gastronomie deosebita care merita testata. Daca mergeti in Lefkada incercati specialitatile culinare grecesti, peste si fructe de mare si mult mai important alegeti localurile, tavernele traditionale frecventate de localnici. Aici veti gasi cele mai delicioase preparate la preturi rezonabile, mult mai mici decat in localurile frecventate de turisti.
Aperitivele ocupa in loc importanta in bucataria greceasca:
» horiatiki, celebra salata greceasca taraneasca din roșii, ardei gras verde și rosu, ceapa roșie si branza feta asezonata cu oregano si ulei de masline. Pretul unei salate grecesti variaza intre 3-5€.
» dolmadakia sunt niste sărmăluțe mici, invelite in foi de vita, umplute cu orez si asezonate cu lămâie si ulei de măsline. Pretul unei portii – 3,5€.
» saganaki, adica branza feta prajita pe gratar sau la cuptor – 4€. Branza feta se acopera cu ardei gras si rosii, se asezonează cu oregano si ulei de masline si se împăturește intr-o folie de aluminiu si se bagă la cuptor.
» bouyiourdi este asemănător cu saganaki. Compozitia este aceeasi numai ca nu se inveleste in folie de aluminiu, ci se pune intr-o cratita mica de ceramica si se baga la cuptor.
» spinakopita este o plăcinta umpluta cu feta si spanac si costa 1,50 -2€.
Pentru felul principal va recomandam:
– scoici sau creveți saganaki. Scoicile saganaki nu le-am găsit decât la taverna O’Lefteris. Saganaki înseamnă un sos de rosii cu o branza (nu feta) mai tare, gen telemea, de capra.
-scoici proaspete la aburi cu sos de usturoi.
-scoici proaspete cu spaghete. Sosul de rosii care „leaga” scoicile de spaghete este putin picant.
-scoici proaspete cu orez. Sosul este acelasi ca si la spaghete
-sea bass proaspăt (in romana corespunde bibanului de mare).
-sea bream proaspăt (in romana corespunde doradei)
-spaghete cu somon in sos alb cu vodca. Ceva deosebit ce n-am mai gustat pana acum. Au fost foarte bune, iar vodca nu prea se simte.
-sepie umpluta cu rosii, ardei si feta.
-rosii si ardei la cuptor umplute cu orez. Orezul este putin picant.
-mousaka si pastisio la pretul de 6-7€ portia.
Preturile la bauturi nu sunt prea piperate: sticla mare de apa plata de 1.5 l costa 1,50€, un frappe – 2,5€, fresh de portocale – 3€, bere Mythos sau Amstel 2,50 – 3€, vinurile la carafa (500 ml) – 5€.
Desert:
-placinta de ulei, lamaie sau portocala. Cred ca sunt tipice din Lefkada. Nu mi-au placut in mod deosebit. Au consistenta de halva, făinoasă dar nu prea sunt dulci.
-Placinta de ciocolata are blatul cu cacao insiropat cu sirop de ciocolata si pe desupra glazura de ciocolata.
-inghetata la cornet era peste tot (si la Maistros si la o cofetarie mai jos de Poseidon) la 1,60€
-celebrele deserturi baklava si kataif la magazin costa 2€, iar la restaurant 3,5 euro.
Restaurante si taverne in Agios Nikitas
Pentru cei ce aleg Agios Nikitas drept destinatie pentru vacanta in insula Lefkada recomandam cateva taverne si restaurante unde mancarea este delicioasa si preturile rezonabile:
Taverna Poseidon este cea mai buna taverna din Agios Nikitas si una dintre cele mai apreciate din insula Lefkada. Taverna se afla la mijlocul drumului pietonal ce duce la plaja Milos, pe partea stanga.
Taverna Maistros este situată pe strada principala din Agios Nikitas, aproape de plaja. Va recomandam sa incercati aiici: pulpă de miel cu cartofi, roșii și brânză feta, copți in cuptor intr-o oală de lut; calamari umpluți cu roșii și brânză feta; midiile (scoici) sunt gătite excelent, de asemenea.

Taverna Maistros – Agios Nikitas, Lefkada
Taverna Lefteris este situata pe strada principala din Agios Nikitas, pe partea dreapta.
Taverna Klimataria este o afacere de familiei a unei moldovence din Chisinau casatorita cu un grec. Locatia tavernei Klimataria se afla pe strada principala din Agios Nikitas, vis=a-vis de taverna Poseidon. Aici puteti manca ata preparate traditionale grecesti, dar si sarmalute sau ciorba, pe care nu le veti gasi in prea multe locuri din Grecia.
Viata de noapte si distractie in Agios Nikitas
Agios Nikitas este o destinatie de vacanta pitoreasca, dar foarte linistita, astfel incat pentru distractie trebuie sa mergeti in Kathisma care este mult mai animata in timpul noptii sau in capitala insulei – Lefkada Town, udse sunt numeroase taverne si restaurante cu programe artistice cu muzica live, sirtaki si unde puteti petrece o seara greceasca memorabila.
Cum ajungi in Agios Nikitas - insula Lefkada?
Cum ajungi in Agios Nikitas cu autoturismul
Traseul auto pe care noi vi-l recomandam daca mergeti pentru prima oara in Lefkada este cel clasic, pe centura Sofiei: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Plevna – Sofia – Kulata – Promachonas – Salonic – autostrada catre Atena (treceti de punctul de taxare de la Malgara), apoi faceti dreapta catre Egnatia Odos – Veria – Kozani – Ioannina – Arta – Louros – Preveza – Lefkada – Agios Nikitas.
Distanta auto dintre Bucuresti si Agios Nikitas este de aproximativ 1.080 km si poate fi parcursa lejer de un conducator auto cu experienta medie in circa 13 -14 ore.
Traseul indicat mai sus este cel clasic spre Grecia, pe centura Sofiei, trecerea din Bulgaria in Grecia facandu-se pe la punctul de frontiera Kulata – Promachonas. Dupa ce ati trecut in Grecia, chiar in vama trebuie sa achitati taxa de autostrada Promachonas – Salonic, taxa fiind de 1,20 euro/autoturism. Din Salonic se merge spre Atena (circa 35 km), atentie unde coborati de pe autostrada A1, apoi se plateste taxa de autostrada de la Malgara (taxa de autostrada – 2€/autoturism), se urmareste iesirea de pe autostrada A1, in drepta, spre Veria si Kozani. Se merge inspre Veria si apoi Grevena – Ioannina. De de la Ioannina se coboara de pe autostrada in jos spre Arta. Cu cativa kilometri inainte de Arta se face dreapta prin Filipiada, apoi Louros – Preveza – tunelul submarin Aktio (taxa este de 3€ de masina) – Lefkada Town – Agios Nikitas.
Cum ajungi in Agios Nikitas cu avionul
Cel mai apropiat aeroport de insula Lefkada este aeroportul din Preveza, aflat in partea continentala a Greciei. Din Romania nu sunt zboruri directe catre Preveza, insa daca doriti sa mergeti in Lefkada cu avionul pe cont propriu, va recomandam un zbor cu escala la Atena.
Apa in culori exotice din zona, mancarea delicioasa, pestele si fructele de mare proaspate si ospitalitatea localnicilor determina turistii sa revina de fiecare data in Agios Nikitas.
Cazare in Agios Nikitas
Descoperă cele mai bune hoteluri, pensiuni și apartamente din Agios Nikitas – Lefkada pe baza a mii de recenzii verificate.
Te-ar putea interesa si: