Oraşul Maribor a fost atestat documentar în anul 1254, fiind al doilea ca mărime din Slovenia şi are cele mai vechi culturi de vie din lume, care se intind pe lângă râul Drava de mai mult de patru secole.
Oraşul Maribor este celebru, de asemenea, pentru podurile sale, arhitectura şi băile publice, fiind declarat capitală culturală europeană in anul 2012.
Castelul Maribor datează încă din secolul al XV-lea, mai exact din anul 1478, construcţia lui durând până în anul 1483. A fost ridicat de catre Regele Friederik al treilea, ca cetate fortificată. În incinta castelului se găseşte Muzeul Regional din Maribor.
Atractii si obiective turistice in Maribor
Podgoriile din Regiunea Maribor incep de la marginea orasului pana peste dealurile Maribor si se intrepatrund cu peste 50 km de drumuri ale vinului unde se afla magazine de vinuri si ferme turistice.
Catedrala Stolnica dateaza din secolul al XXII-lea si are în interior un vitraliu pe care este reprezentat Papa Ioan Paul al II-lea, cel care a vizitat Maribor in anul 1999.
În Piaţa Mare (Trg Glavni) se găseşte un monument dedicat celor care au murit de ciumă. Tot în Trg Glavni se află şi clădirea Primăriei, construită în stil renascentist în anul 1515.
Castelul Maribor – Mariborski grad – a fost construit de imparatul Frederick III in secolul XV, pentru a fortifica partea de nord-vest a zidului orasului. In interior se afla Muzeul Regional Maribor. Castelul Maribor este cea mai reprezentativă construcție istorică a orasului si locul care a oferit găzduire temporară unor mari personalități (Împăratul roman Leopold I, împărăteasa Austriei Maria Tereza, țarul Rusiei Pavel I, compozitorul Franz Liszt, führerul Adolf Hitler)
Turnul de apa – Vodni stolp – este unul dintre turnurile de aparare, construit in secolul XVI impotriva atacurilor turcilor.
Podul Vechi – Stari most – a fost construit in 1913 peste raul Drava si este cel mai vechi pod din Maribor.
Parcul oraşului Maribor se întinde pe o suprafaţă de 60 hectare şi datează din anul 1879.
Un alt obiectiv turistic pe care îl oferă oraşul Maribor vizitatorului este Crama Vinar, una din cele mai mari din Europa, care se întinde pe o suprafaţă de 200.000 mp. Se poate face turul cramei, şi de asemena, se pot organiza aici degustări de vinuri.
Alte obiective turistice importante in Maribor: Turnul Judecăţii şi Turnul Evreiesc, Basilica închinată Fecioarei Maria.
Cazare in Maribor
Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Maribor Slovenia:
De ce sa rezervi cazare prin Booking.com?
» oferte si reduceri de la peste 850.000 unitati de cazare
» rezervi acum si platesti mai tarziu, fara taxe de rezervare
» preturi de cazare mici si posibilitatea de anulare gratuita
» cele mai bune si mai apreciate hoteluri, vile si pensiuni
» hoteluri ieftine si hoteluri de lux, in functie de buget
» ai la dispozitie comentarii si review-uri ale turistilor
Restaurante in Maribor
Slovenia nu dezamăgeşte nici la capitolul mâncare si desi în aparenţă bucătăria slovenă pare lipsită de originalitate, slovenii au o lungă şi îndelungată pasiune pentru mâncare şi diversificarea acesteia.
Puternicele influenţe austro-ungare, italiene şi balcanice sunt greu de ignorat, însă caracterul local rezistă la tot pasul. Supele, spre exemplu, sunt relativ recent introduse în cultura culinară slovenă, dar s-au diversificat extraordinar în ultimii ani.
Turiştii regăsesc în Maribor, ca si in alte zone din fosta Iugoslavie, influenţa turcă din reţeta locală de mititei (Čevapčiči) sau patiseria de influenţă turcească (burek); cea italiană din pizza (Pica), risotto cu ciuperci (Gobova rizota ), găluşte de cartofi (njoki) şi ravioli (žlikrofi) şi elementele bucătăriei austro-ungare din reţetele de carne afumată cu varză (Kmecka pojedina), şniţel vienez (Dunajski zrezek), gulaş (golaš) şi papricaş (paprikaš) de pui (Piscanec) sau vită ( Govedina).
Ca regulă generală, în Slovenia se mănâncă mult şi bine. La micul dejun (Zajtrk), la prânz (Kosilo) sau cină (Večerja) slovenii mănâncă bine la preţuri bune, uneori cam prea bine şi cam prea mult după părerea unora. Cărnurile de porc, afumate şi sărate, sunt prezenţe constante, în special în nord.
Micul dejun diferă de la zonă la zonă, fiind mai mult sau mai puţin influenţat de bucătăriile locale, cu accente etnice ale ţărilor înconjurătoare: italiană în vest, austriacă în nord, maghiară în nord-est şi balcano-sârbă în sud, dar şi de caracterul cosmopolit impus de caracterul turistic al multor locuri.
Prânzul constă în supă, fel principal şi desert. Caută supa zilei (Dnevna juha), de cocoş sau găină (Kokošja juha) sau vită (Goveja juha) cu tăieţei de casă (Rezanci).
Dacă eşti vegetarian, încearcă supa de roşii (Paradiznikova juha), de ciuperci (Gobova juha) sau legume (Zelenjavna juha). La felul principal poţi lua un Ljubljanski zrezek (cotlet de porc într-un pane cu brânză), Čebulna brzola (specialitate din carne de vită înăbuşită cu ceapă) sau Jota (o explozie calorică din fasole, cu varză şi cartofi, gătită cu carne sărată de porc). Mâncăruri mai uşoare, pe bază de peşte şi fructe de mare, se regăsesc pe coasta Adriaticii, unde creveţii (Škampi), sardelele şi codul prăjit (Ocvrti oslic) sunt la mare căutare. Dacă ai noroc şi bani poţi gusta chiar şi un homar (Jastog).
La desert, comandă o Potica (o ruladă umplută, de regulă, cu nucă), o adevărată instituţie naţională în Slovenia, la fel ca regionala Gibanica (produse de patiserie umplute cu mac, nucă sau brânză dulce cu stafide), specifică regiunii Prekmurje. Din tradiţia austro-ungară s-a păstrat Jabolcni zavitek (ştrudelul cu mere).
Vinurile (vino) slovene, roşii (rdece) şi albe (belo) sunt bune, deoarece multe dintre viile slovene se bucură de un microclimat similar cu cel din regiunea franceză a Bordeaux-ului. Cele 14 zone producătoare de vin sunt grupate în trei mari regiuni: Podravje, Posavje şi Primorska. Probabil cel mai particular vin al Sloveniei este Modra Frankinja, un vin roşu, dens şi puternic. Un alt sortiment local este rozeul Cvicek (din regiunea Dolenjska). Alte soiuri locale de calitate sunt Laški Rizling (un vin nobil cu buchet dens) şi Bizeljčan Beli (vinul alb de Bizeljsko) un bun vin alb, sec, potrivit pentru spriţ.
Cele mai cunoscute branduri locale de bere (Pivo) sunt Lasko şi Union, iar rachiurile de cireşe (Češnjevec) sau de prune (Slivovka ori Slivovica) sunt şi ele parte din cultura culinară slovenă.
Cum ajung in Maribor - Slovenia?
» cu masina personala: Traseul auto cel mai simplu de urmat din Romania pana in Maribor este Bucuresti – Pitesti – Craiova – Timisoara – Arad – Nadlac – Szeged – Keskemat – Budapesta – Maribor. Distanta din Bucuresti pana in Maribor este de aproximativ 1.200 km si se poate parcurge in circa 13 – 14 ore, in functie de traseul ales si durata opririlor.
Daca drumul vi se pare lung si obositor, va recomandam sa ramaneti o noapte in Budapesta, pretul unei camere nefiind mai mult de 40-50€/noapte pentru 2 persoane. Preturi bune la cazare in Budapesta gasiti pe Booking.com si puteti sa faceti rezervare aici!
» cu avionul: Nici un aeroport din Romania nu are curse directe catre Slovenia. Varianta pe care v-o recomandam este sa luati avionul pana la Venetia, iar de acolo autobuzul sau trenul pana la Maribor.
Cazare recomandata in Maribor - Slovenia
Te-ar putea interesa si: