trimis de Roxana Laura Tomescu
Insula Kos face parte din arhipelagul insulelor Dodecaneze (Dodekanissa) care înseamnă „12 insule“, deşi în realitate sunt 14 insule mari, trei mai mici care sunt locuite şi zeci de insule pustii. Cea mai mare parte dintre acestea îmbraţişează coasta Turciei, insula Kastelorizo fiind situată la mai puţin de 3 km de Turcia.
Kos este, după Rhodos, a doua insulă ca mărime dintre Dodecaneze. Insula Kos are aproape 45 km de la un capăt la celălalt . Insula este una dintre cele mai fertile din grupul Dodecanezelor, avand livezi, podgorii şi livezi de măslini. Cel mai înalt punct este Muntele Dikaios, 847 m înălţime. Insula Kos este locul unde se găseşte ceva pe gustul fiecăruia.
Oraşul Kos – un amestec plăcut de cultură antică şi hedonism modern .
Pe durata sejurului în frumoasa şi sălbatica insulă Kos am locuit la liniştitul Hotel Triton , situat chiar pe plajă .
În prima zi de vacanţă am început explorarea oraşului. La mică distanţă de hotel, în Plateia Platanou, se află copacul lui Hipocrate. Acesta este un platan despre care se spune că a fost plantat de chiar de „parintele medicinei” şi la umbra căruia ar fi şi predat . Hipocrate (460-357 î. Hr.), părintele medicinei moderne s-a născut în Kos.
În apropierea Copacului lui Hipocrate se află Castelul Cavalerilor ce datează din Evul Mediu, perioadă în care insula era condusă de Cavalerii Ioaniţi. A fost construit de-a lungul a mai multor secole, în principal între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea şi are în alcătuirea sa marmură luată din situl arheologic de la Asclepio. În oraşul Kos mai există şi splendidele ruine denumite Casa Romană, o extraordinară vilă romană care a fost restaurată în anul 1930. Aici se găsesc mozaicuri minunate, pereţi pictaţi şi o bucată dintr-un drum roman. În apropierea Casei Romane supravieţuieşte şi Agora Romană, parte integrantă a sitului agorei antice în care se găsesc mai multe straturi de istorie, inclusiv templul lui Herakles, ce datează din secolul al III-lea î. Hr.
Prima evadare din insula Kos a fost – Bodrum, Turcia. Oraşului Bodrum i se mai spune Saint Tropez-ul Turciei. După formalităţile de frontieră şi îmbarcarea în portul Kos a început aventura Turcia. Oraşul Bodrum este situat la 7 mile marine distanţă de insula Kos şi călătoria a durat aproximativ 50 minute.
Bodrum este un minunat oraş turistic, faimos pentru piaţa sa în aer liber înconjurată de magazine de suveniruri. În Bodrum am văzut renumitele „Mori de vânt“, situate pe o colină de unde peisajul era ameţitor. Au urmat „Porţile Mindos“ construite din ordinul lui Alexandru cel Mare şi ruinele Teatrului Antic. După o vizită în Marele Bazar din Bodrum şi după ce am savurat o minunată cafea turcească ne-am îmbarcat cu destinaţia Kos.
Pentru vizita în Turcia am avut nevoie de paşapoarte şi viză .
O altă zi, o altă excursie minunată. Ziua a început tot în portul Kos. De data aceasta cu destinaţia insulele Kalymnos şi Pserimos. Acestea sunt două insule mici ce fac parte din Arhipelagul Dodecanezelor .
După o oră de croazieră am ajuns în insula Kalymnos, patria pescuitorilor de bureţi. Portul Pothia din Kalymnos găzduieşte un minunat muzeu arheologic unde sunt expuse numeroase colecţii ce atesta lunga istorie a insulei. Am vizitat o fabrică de bureţi şi am luat prânzul într-o tavernă micuţă din port .
Incursiunea în lumea insulelor Dodecaneze a continuat cu insula Pserimos. În drumul spre Pserimos am trecut pe lângă insula Plati, insulă nelocuită, pe ea nefiind decât o unitate militară. După o jumătate de oră vaporul nostru a ancorat în surprinzătoarea insulă Pserimos. Ceva mai mare decăt un punct pierdut în mare, cu un singur oraş şi în jur de o sută de locuitori, insula Pserimos se bucură de un şarm paşnic şi de taverne prietenoase. Cu mare părere de rău am părăsit frumoasa şi liniştita insulă Pserimos cu destinaţia Kos.
Cea mai interesantă escapadă a fost cea în insula Nisyros. După îmbarcarea în portul Kardamena am mers cu vaporul aproximativ 1 oră până în insulă. Este destinaţia perfectă în cazul în care vrei să te rupi de tot şi de toate. Atracţia principală a insulei este vulcanul Poliviotis. Insula Nisyros s-a detaşat de insula Kos, probabil în urma unei erupţii vulcanice. Craterul vulcanic este atracţia principală, cu conurile sale din care bolborosesc vapori de sulf şi căldura înmagazinată în buza craterului.
Un alt punct de interes este romanticul orăşel Mandraki, cu case tipice alb- albastre cu balcoane ce aproape se ating. Am urcat pe străduţele sale întortochate ca un labirint până la biserica „Panagia Spiliani “ din secolul al XVI-lea. În interiorul bisericii se află o icoană a Fecioarei Maria. De pe terasa bisericii peisajul este încântător.
Vizita în Nisyros a continuat cu micuţul orăşel Nikia, care are doar 61 locuitori . Un loc liniştit ce te îndeamnă la visare. Produsul tradiţional în Nisyros este „ soumada “ o băutură non- alcoolică făcută din migdale, dar foarte dulce.
După întoarcerea la Kardamena am avut privilegiul de a descoperi alte locuri încântătoare de pe insula Kos. Am văzut marile resorturi Blue Domes cu piscine private şi bungalow-uri pe plaja, hoteluri cu piscine interioare. Resortul Blue Domes are o capacitate de aproximativ 6000 de paturi. Un alt loc interesant Termele –situate la aproximativ 10 km de oraşul Kos. Termele sunt renumite pentru apa fiebinte ce vine din munte si conţine elemente ca potasiu, calciu, magneziu, sulf şi clor. Plaja şi apele termale au fost decoperite prima data în 1934 de arheologul italian Laourentsi .
Am vazut partea mai puţin cunoscută a insulei Kos, locuri cu peisaje minunate şi sălbatice.
Minunatul sejur în insula Kos s-a încheiat, cum era normal, cu „Seara grecească“. Seara a început cu o vizită în minunatul orăşel Zia. După această scurtă vizită am mers la taverna Fantasia unde am petrecut până târziu în noapte. De data aceasta am avut privilegiul de a vedea o mare parte din insula Kos târziu în noapte, luminată feeric, precum şi luminile din insulele Kalymnos şi Nisyros şi cele de pe coasta Turciei. Peisaje minunate, lumini feerice şi o linişte deplină .
Bucătăria grecească este minunată şi vă puteţi bucura de ea în tavernele micuţe ce sunt la tot pasul. De asemenea, insula Kos este un loc sigur, fără infracţiuni .
Pentru acest sejur minunat mulţumesc celor doi reprezentanţi ai firmei Christian Tour în insula Kos, Corina şi Alex, dar şi lui Ali cel care m-a dus să văd locuri încântătoare din insulă .
Insula Kos – o vacanţă de aventură, o vacanţă minunată, insula unde te bucuri de viaţă fără planuri pentru ziua de mâine .
Te-ar putea interesa si:
I am raw html block.
Click edit button to change this html